2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TOPICĂ s. f. (Lingv.) Ordinea sau așezarea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază.

TOPICĂ s.f. 1. Ordinea cuvintelor într-o propoziție sau a propozițiilor într-o frază. ♦ Parte a sintaxei care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (În retorica antică) Studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. [Cf. fr. topique, lat. topica, gr. topika].

TOPICĂ ~ci f. 1) Ordine de aranjare a cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. 2) Compartiment al sintaxei sau al stilisticii care se ocupă cu studierea ordinii cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. [G.-D. topicii] /<germ. Topik

TOPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

TOPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

topic, ~ă [At: HASDEU, I. C. I, 54 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr topique, it topica, ger Topik] 1 sf (Lin) Ordine a cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. 2 sf (Lin) Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 3 sf (Lpl; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage. 4-5 a Care aparține topicii (1-2). 6-7 a Privitor la topică (1-2). 8 a (D. nume) Care denumește locuri, localități. 9 a (Îvr) Topicesc (2). 10-11 sn, a (Îvr) (Medicament) care se aplică direct pe locul bolnav. 12-13 a, av (Îvr) (Care este) raportat direct la subiect, la problemă. 14-15 a, av (Înv) (Care este) semnificativ.

TOPIC1, -Ă, topici, -e, adj. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. Cărămizi cărora dialectul local... le-a însușit denumirea topică a Antinei, zicîndu-le cărămizi de Antina. ODOBESCU, S. II 424.

TOPIC2, -Ă, topici, -e, adj. Care se referă la topică, care aparține topicii. Un alt efect stilistic care poate fi bine urmărit în proza lui Arghezi este deplasarea topică și sintactică. VIANU, A. P. 273.

TOPIC, -Ă adj. Referitor la topică. ♦ (Despre nume) Care denumește locuri, localități. // adj., s.n. (Medicament) care modifică locul (pielea sau mucoasele) pe care se aplică. [< fr. topique, cf. lat. topicus < gr. topos – loc].

TOPIC, -Ă I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topică. 3. (despre nume) care denumește locuri, localități. II. adj., s. n. (medicament) care modifică local pielea sau mucoasele pe care se aplică. III. s. n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (în retorica antică) studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiază această ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)

TOPIC1 ~că (~ci, ~ce) rar 1) Care ține de topică; propriu topicii. 2) (despre nume) Care denumește locuri sau localități. /Din topică

TOPIC2 ~că (~ci, ~ce) (despre medicamente) Care modifică locul unde se aplică. /<ngr. topikos, fr. topique, germ. topisch

topic a. relativ la locuri: nume topice. ║ n. pl. locuri comune sau izvoare generale din cari oratorul își trage argumentele: Topicele lui Aristotele.

* tópic, -ă adj. (vgr. topikós, d. tópos, loc). Local: zeĭ topicĭ, remediŭ topic. S. n., pl. e Medicament local extern (emplastru, cataplazmă ș. a.) orĭ și intern. Fig. Care se raportă direct la chestiune: argument topic. S. n., pl. e. Argument general care se aplică la toate cazurile analoage (sin. cu loc comun): topicele luĭ Aristotele. Adv. În mod topic: a răspunde topic la un argument. – La Cant. -icesc (rus. topičeskiĭ).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

topică (ordinea cuvintelor) s. f., g.-d. art. topicii; pl. topici

topică (ordinea cuvintelor) s. f., g.-d. art. topicii

topică (lingvistică, retorică) s. f., g.-d. art. topicii; pl. topici

topic1 adj. m., pl. topici; f. topică, pl. topice

topic1 adj. m., pl. topici; f. topică, pl. topice

topic adj. m., pl. topici; f. sg. topică, pl. topice

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

topic (-că), adj. – Care se referă la locuri. Fr. topique. Este dubletul lui topicesc, adj. (topic), sec. XVIII, înv., din ngr. τοπιϰός.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TOPICĂ s. f. (cf. fr. topique, it., lat. topica, gr. topika): 1. parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor (a părților de propoziție) în propoziții și a propozițiilor în fraze. 2. ordine a cuvintelor (a părților de propoziție) în propoziții și a propozițiilor în fraze. Se vorbește astfel despre t. subiectului, despre t. predicatului, despre t. numelui predicativ, despre t. atributului, despre t. complementului, despre t. elementului predicativ suplimentar și despre t. apoziției; despre t. regentei, despre t. subordonatei (a subiectivei, a predicativei, a atributivei, a completivei, a predicativei suplimentare) și a apoziției. ◊ ~ liberă: t. nesupusă vreunor reguli, vreunei restricții; t. la latitudinea vorbitorului sau a scriitorului (schimbarea ei nu are ca urmare modificarea raporturilor sintactice dintre cuvinte). În general, în limba română există o t. liberă.~ fixă: t. neschimbătoare, conformă cu tradiția, care presupune anumite reguli și restricții, de care trebuie să țină seama vorbitorii și scriitorii (orice schimbare a ei are ca urmare modificarea raporturilor sintactice dintre cuvinte). T. fixă au limbile engleză și chineză.~ obiectivă (logică, directă): t. normală, regulată, lipsită de factură afectivă; așezare a cuvintelor în ordinea obișnuită într-o limbă dată, în corespondență cu logica gândirii (de la elemente cunoscute la cele necunoscute), cu normele gramaticale ale acelei limbi. ◊ ~ afectivă (subiectivă, inversă): t. diferită de cea obișnuită, datorită intervenției elementului afectiv, care scoate în relief anumite cuvinte (de obicei dintre cele cu accent în frază sau pronunțate cu intonație specială), ca în exemplele „Bine ți-a făcut!” (în raport cu „Ți-a făcut bine!”), „Jelui-m-aș și n-am cui” – Folclor (în raport cu „M-aș jelui și n-am cui”).

Intrare: topică
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • topică
  • topica
plural
  • topici
  • topicile
genitiv-dativ singular
  • topici
  • topicii
plural
  • topici
  • topicilor
vocativ singular
plural
Intrare: topic (adj.)
topic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • topic
  • topicul
  • topicu‑
  • topică
  • topica
plural
  • topici
  • topicii
  • topice
  • topicele
genitiv-dativ singular
  • topic
  • topicului
  • topice
  • topicei
plural
  • topici
  • topicilor
  • topice
  • topicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

topică, topicisubstantiv feminin

  • 1. lingvistică Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. (la) plural (În retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

topic, topicăadjectiv

  • 1. Care aparține topicii, privitor la topică. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Un alt efect stilistic care poate fi bine urmărit în proza lui Arghezi este deplasarea topică și sintactică. VIANU, A. P. 273. DLRLC
  • 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Cărămizi cărora dialectul local... le-a însușit denumirea topică a Antinei, zicîndu-le cărămizi de Antina. ODOBESCU, S. II 424. DLRLC
  • 3. Aplicat local, extern. DEX '09 DEX '98 DN
  • 4. Referitor la un loc sau areal. MDN '00
    sinonime: local
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.