TONTĂLĂU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.

tontălău sm, a [At: MARIAN, S. R. II, 217 / V: (reg) tăn~, tân~ / Pl: ~ăi / E: tont + -ălău] (Mol; Trs) 1-2 Tont (1-2). 3-4 Tontălan (3-4).

TONTĂLĂU, tontălăi, adj., s. m. (Fam.) Tont. – Tont + suf. -ălău.^[1]

TONTĂLĂU, tontălăi, s. m. (Regional) Tont, prost, prostănac, bleg, neghiob. Nici lumea-ntreagă n-a fi în stare să săvîrșească lucrul acesta într-o noapte și iată că tontălăul iesta de Ion l-au făcut singur. SBIERA, P. 159. – Variantă: tăntălău (C. PETRESCU, R. DR. 21, MARIAN, O. I 113) s. m.

tontălău (tontolete) m. tare tont: după ce că era cam tontolete, rămase și cam zănatic ISP.

tontălăŭ m. (d. tont). Fam. Mare tont. – În Olt. tontoléte.

tăntălău, ~laie a vz tontălău

tântălău a vz tontălău

TĂNTĂLĂU s. m. v. tontălău. corectat(ă)

tontălău (fam.) adj. m., s. m., pl. tontălăi

tontălău adj. m., s. m., pl. tontălăi

tontălău, -lăi.

!tăntălău (fam.) adj. m., s. m., pl. tăntălăi

TONTĂLĂU adj., s. v. prost.

TONTĂLĂU adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!)

tontălău, tontălăi s. m. om prost