tonos, ~oasă [At: POGOR, HENR. 233/11 / V: (reg) tănoasă sf / P și: (reg) ~oază sf / Pl: ~oși, ~oase / E: toană¹ + -os] 1 a (Reg; d. persoane) Tonatic (1). 2 sf (Mol; Trs) Poznă.

TONOS, -OASĂ, tonoși, -oase, adj. Cu toane, capricios.

TONOS, -OASĂ, tonoși, -oase, adj. (Reg.) Tonatic. – Din toană + suf. -os.

TONOS adj. v. capricios, inconstant, instabil, neconstant, nestabil, nestatornic, schimbăcios, schimbător, variabil.

tonos adj. v. CAPRICIOS. INCONSTANT. INSTABIL. NECONSTANT. NESTABIL. NESTATORNIC. SCHIMBĂCIOS. SCHIMBĂTOR. VARIABIL.

tonosi vb. IV (înv.) a pune pe note; a compune.

tonos (cuv. gr. τόνος; pl. τόνοι [tonoi]) (în teoria muzicii grecești*), o scară „transpozitorie” a unui mod (I, 1) [armonii (I)] de bază. Numai prin t. se poate obține genul (II) octavei* (modurile eline fiind construite tetracordal*). T. erau desemnate prin aceleași denumiri cu modurile, ceea ce a produs suficiente confuzii încă din antic. (Aristoxenos deosebea, de ex. 13 t.). Desemnarea unei aceleași structuri transpuse cu același nume a fost preluată și în ev. med. în teoria modului (I, 3) și a hexacordului*. Sin. tropos [v. trop (1)].