2 intrări

22 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

tonic, ~ă [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 403/7 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr tonique, ngr τονικός] 1-2 sn, a (Substanță, medicament) care are proprietatea de a reface și de a fortifica un organism slăbit Si: fortifiant, întăritor, reconfortant, reconstituant, tonifiant (1-2). 3 a (Fig) Care dă puteri morale Si: întăritor, reconfortant. 4 a (Lin; d. vocale, silabe etc.) Care poartă accentul. 5 a (Muz; îs) Accent ~ Accent muzical al vocalelor și al silabelor. 6 a (Muz; pex; îas) Accent expirator sau de intensitate. 7 sf (Muz) Treapta întâi a modurilor major sau minor. 8 sf (Muz) Acord construit pe o tonică (7).

TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întăritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

TÓNIC, -Ă, tonice, adj. 1. (Despre vocale sau silabe) Care poartă accentul, pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor și al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. Versificație silabo-tonică v. silabic. ♦ (Muz.; substantivat, f.) Treapta întîia a oricărei game. În gama sol major, sol e tonica. 2. Care are proprietatea de a reface, de a fortifica un organism slăbit; întăritor. Vin tonic.

TÓNIC, -Ă adj. 1. (Despre o vocală, o silabă) Pe care cade accentul. ◊ Accent tonic = accent muzical; (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. 2. (Med.; și s.n.) (Substanță, medicament) care întărește organismul, reface forțele; întăritor. // (Și în forma toni-, tono-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „întăritor”, „care fortifică”. [< fr. tonique, it. tonico, cf. gr. tonikos].

TÓNIC, -Ă I. adj. (despre vocale, silabe) pe care cade accentul. ♦ accent ~ = accent muzical. (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. II. adj., s. n. (medicament) care tonifică organismul, reface forțele; reconfortant, reconstituant, fortifiant; tonifiant. III. s. f. (muz.) treapta principală (întâi) a modurilor major și minor; acord pe această treaptă. (< fr. tonique, it. tonico)

TÓNIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre vocale sau silabe) Care poartă accent; cu accent; accentuat. ◊ Accent ~ accent muzical cu care se rostesc vocalele și silabele. 2) med. (despre substanțe, medicamente) Care întărește organismul; cu proprietăți de întărire a organismului; întăritor; fortifiant; reconfortant; tonifiant. Vin ~. /<fr. tonique

tonic a. ce indică tonul: accent tonic. ║ n. Med. medicament ce dă activitate organelor.

*tónic, -ă adj. (vgr. tonikós). Med. Întăritor: vin tonic. S. n., pl. e. Medicament întăritor: a lua tonice. Gram. Care arată tonu cuvîntuluĭ: accent tonic (V. ritmic). Muz. Caracteristic tonuluĭ: nota tonică. S. f., pl. e și ĭ. Nota fundamentală a unuĭ ton.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tónic2 s. n., pl. tónice

tónic1 adj. m., pl. tónici; f. tónică, pl. tónice

tónic adj. m., pl. tónici; f. sg. tónică, pl. tónice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÓNIC adj., s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocală ~; silabă ~.) 2. adj., s. v. întăritor.

TÓNIC adj. v. întăritor.

TONIC adj., s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocală ~; silabă ~.) 2. adj., s. (FARM.) fortifiant, fortificant, întăritor, reconfortant, tonifiant, (rar) reconstituant, (înv.) reconfortator. (Un medicament ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TÓNIC, -Ă adj. (< tr. tonique, it. tonico, cf. gr. tonikos): în sintagmele accent tonic, silabă tonică și vocală tonică (v.).

-TONIC „întăritor, fortifiant, accentuat”. ◊ gr. tonikos „care întărește, întăritor” > fr. -tonique, it. -tonico, engl. -tonic, germ. -tonisch > rom. -tonic.

tonic-sol-fa, metodă elementară de notație (I) și instrucție muzicală inventată în Anglia la începutul sec. 19 de către muziciana și profesoara Sarah A. Glover (perfecționată apoi de pastorul J. Curwen), pentru simplificarea studiului și executării cântului coral. Era bazată pe silabele doh, ray, me, fah, soh, lah, te (pronunțate conform limbii engleze) și constă în a atribui silabei doh valoarea de tonică* mobilă, aplicată în locul tonicii oricărei game* majore* (la fel tonica mobilă lah pentru gamele minore*), amintind metoda solmizării*. Eliminând portativul*, folosind anumite semne convenționale pentru indicarea duratei* notelor, sistemul t. oferea începătorilor posibilitatea de a intona în scurt timp o piesă muzicală. A cunoscut un mare succes, iar în 1862 a fost introdus în toate școlile pop. engl., extinzându-se și în alte țări, în primul rând în fostele colonii.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SILABO-TÓNICĂ (< silabă + tonic) adj. Versificație ~ = versificație care se bazează deopotrivă pe numărul silabelor dintr-un vers și pe repartizarea accentelor.

Intrare: tonic (adj., subst.)
tonic (adj., subst.) adjectiv substantiv neutru
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tonic
  • tonicul
  • tonicu‑
  • tonică
  • tonica
plural
  • tonici
  • tonicii
  • tonice
  • tonicele
genitiv-dativ singular
  • tonic
  • tonicului
  • tonice
  • tonicei
plural
  • tonici
  • tonicilor
  • tonice
  • tonicelor
vocativ singular
plural
Intrare: tonic (suf.)
tonic (suf.)
sufix (I7-S)
  • tonic
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)