2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec.

tolocăni [At: CIHAC II, 418 / V: (reg) ~lăc~, ~coni, ~logă~, toroc~ / Pzi: ~nesc / E: fo] (Reg) 1 vi A ciocăni (2). 2 vi (Pex) A face mult zgomot. 3 vi A vorbi mult și fără rost Si: (pfm) a flecări, a pălăvrăgi, a trăncăni1 (4). 4 vi A bombăni (2). 5 vt A bate la cap pe cineva Si: a cicăli. 6 vt A certa (1).

tologăni v vz tolocăni

torocăni v vz tolocăni

TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A dojeni, a cicăli, a bate la cap pe cineva. Ogoiți-vă; ce tolocăniți băiatul; cu tatăl său aveți ce-aveți, iar nu cu dînsul. CREANGĂ, A. 55. Mare luptă avea unia dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care, una-două, îi tolocănea mustrîndu-i. id. ib. 153. 2. Intranz. A vorbi mult și fără rost; a trăncăni, a flecări. Numai gura lui se aude în toate părțile. Hojma tolocănește pentru nemica toată, curat ca un nebun. CREANGĂ, P. 252.

A TOLOCĂNÍ ~ésc pop. 1. tranz. A nu lăsa în pace, deranjând mereu; a bate la cap; a sâcâi. 2. intranz. A vorbi mult și fără rost; a trancăni; a flecări; a pălăvrăgi. /Onomat.

tolocănì v. Mold. a mormăi, a mustra cu vorbe simțitoare: hojma tolocănește pentru nimica CR. [V. torocănì].

torocănì v. a vorbi într’una. [Și tolocănì: probabil onomatopee (v. trăncănì)].

tolocănésc v. intr. (poate d. toloacă, adică „loc unde se poate aduna lumea la sfat”, saŭ var. din trăncănesc). Munt. Mold. Trăncănesc, flecăresc, staŭ mult la taĭfas. Maĭ rar. Bodogănesc: hojma tolocănește pentru nimica toată (Cr.). – Și toloconesc (Mold. nord. Arh. 1905, 59). – Și v. tr. „ocărăsc”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă

tolocăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. tolocăneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TOLOCĂNÍ vb. v. admonesta, bălmăji, bâigui, bârâi, bodogăni, bolborosi, bombăni, boscorodi, certa, cicăli, dăscăli, dojeni, flecări, gângăvi, îndruga, îngăima, îngâna, mârâi, molfăi, moraliza, mormăi, murmura, mustra, pălăvrăgi, plictisi, sâcâi, sporovăi, trăncăni.

tolocăni vb. v. ADMONESTA. BĂLMĂJI. BÎIGUI. BÎRÎI. BODOGĂNI. BOLBOROSI. BOMBĂNI. BOSCORODI. CERTA. CICĂLI. DĂSCĂLI. DOJENI. FLECĂRI. GÎNGĂVI. ÎNDRUGA. ÎNGĂIMA. ÎNGÎNA. MÎRÎI. MOLFĂI. MORALIZA. MORMĂI. MURMURA. MUSTRA. PĂLĂVRĂGI. PLICTISI. SÎCÎI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a tolocăni ca o moară stricată expr. a vorbi mult și fără rost.

Intrare: tolocănit
tolocănit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tolocănit
  • tolocănitul
  • tolocănitu‑
  • tolocăni
  • tolocănita
plural
  • tolocăniți
  • tolocăniții
  • tolocănite
  • tolocănitele
genitiv-dativ singular
  • tolocănit
  • tolocănitului
  • tolocănite
  • tolocănitei
plural
  • tolocăniți
  • tolocăniților
  • tolocănite
  • tolocănitelor
vocativ singular
plural
Intrare: tolocăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tolocăni
  • tolocănire
  • tolocănit
  • tolocănitu‑
  • tolocănind
  • tolocănindu‑
singular plural
  • tolocănește
  • tolocăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tolocănesc
(să)
  • tolocănesc
  • tolocăneam
  • tolocănii
  • tolocănisem
a II-a (tu)
  • tolocănești
(să)
  • tolocănești
  • tolocăneai
  • tolocăniși
  • tolocăniseși
a III-a (el, ea)
  • tolocănește
(să)
  • tolocănească
  • tolocănea
  • tolocăni
  • tolocănise
plural I (noi)
  • tolocănim
(să)
  • tolocănim
  • tolocăneam
  • tolocănirăm
  • tolocăniserăm
  • tolocănisem
a II-a (voi)
  • tolocăniți
(să)
  • tolocăniți
  • tolocăneați
  • tolocănirăți
  • tolocăniserăți
  • tolocăniseți
a III-a (ei, ele)
  • tolocănesc
(să)
  • tolocănească
  • tolocăneau
  • tolocăni
  • tolocăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tolocăni regional

  • 1. tranzitiv A cicăli, a dojeni pe cineva.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: cicăli dojeni 2 exemple
    exemple
    • Ogoiți-vă; ce tolocăniți băiatul; cu tatăl său aveți ce-aveți, iar nu cu dînsul. CREANGĂ, A. 55.
      surse: DLRLC
    • Mare luptă avea unia dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care, una-două, îi tolocănea mustrîndu-i. CREANGĂ, A. 153.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Numai gura lui se aude în toate părțile. Hojma tolocănește pentru nemica toată, curat ca un nebun. CREANGĂ, P. 252.
      surse: DLRLC

etimologie: