tivig sn vz tivic¹

tivic¹ sn [At: ANTIPA, P. 792 / V: (reg) ~ig / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Olt; Mun) Laț cu care se prind păsări sau animale mici. 2 (Reg; îe) A da (pe cineva) în ~ A bate zdravăn (pe cineva). 3 (Reg; îae) A demasca (pe cineva). 4 (Olt; Ban) Lemn fixat orizontal în horn, de care se atârnă ceaunul sau pe care se pune slănina la afumat. 5 (Olt) Ață fixată de capetele unei nuiele în formă de arc, cu care se taie mămăliga în felii.

TIVIC s. n. (Munt.) Laț cu care se prind păsări sau animale mici. ◊ Expr. A da (pe cineva) în tivic = a bate strașnic, a tărbăci. Băieții... îți prind cîinii – îi ademenesc și-i prind – le leagă o tinichea de coadă și-i bodogănesc cu ciomagul: îi dau în tivic. STANCU, D. 174.

TIVIC s. n. (Reg.) Laț cu care se prind păsări. ◊ Expr. A da (pe cineva) în tivic = a bate zdravăn.

tivíc n., pl. e și urĭ (cp. cu turc. tevfik, reușită). Munt. Laț de prins păsărĭ de baltă (Ant. P.). Tărbacă (rev. I. Crg. 9, 152) a da cîĭniĭ la (saŭ în) tivic (și fig. despre oamenĭ. ChN. I, 10 și 158). Olt. (-ig). Splimbă (CL. 192?¹, 371). Ban. (-ig). Traversă orizontală fixată în horn ca să atîrnĭ ceaunu orĭ să puĭ slănina la afumat.^[1]

TIVIC s. v. laț.

tivic s. v. LAȚ.

tivic (-curi), s. n. – Laț, coardă. Origine necunoscută. Der. din tc. tevfik „sfîrșit” (Scriban) este improbabilă. Trebuie să fie cuvînt identic cu tivig, s. n. (Banat, stinghie). – Der. tivilincă, s. f. (intrument primitiv pentru a împleti lațuri de păr de cal sau de capră); tivilichi, s. n. (pieptar, corset); tivilichie, s. f. (pieptar), cuvinte pe care Șeineanu, II, 363 le explică pornind de la ilic „pieptar” cu primul element obscur.

tivic, tivice, s.n. (reg.) 1. laț de prins păsări de baltă. 2. tărbacă pentru câini.

TIVÍG, olt. (T-Jiu), subst., are și sensul de juvăț ca în zicerea: „a pune tighicul de gît” (Sc).