tiho i vz tio

TIO interj. (Reg.) Strigăt cu care se gonește un animal. – Onomatopee.

tio¹ i [At: ALECSANDRI, T. 253 / V: (reg) tiho, ~h, tiuho, tuo, țio / E: fo] (Reg) 1 (Rep) Cuvânt cu care se alungă câinii, vitele și alte animale Si: (reg) tiohaha. 2 (Îlv) A da cu ~h A alunga (1).

tioh i vz tio¹

tiuho i vz tio

tuo i vz tio

țio i vz tio¹ corectat(ă)

TIO interj. (Pop.) Strigăt cu care se gonește un animal. – Onomatopee.

TIO interj. (Regional) Cuvînt cu care se alungă vitele, cîinii și alte animale. Îndrăzni-vor să mai zică țibă! tio! cotarlă, turbă? CONTEMPORANUL, I 835. Tio, haită! țibă, tio... Era să mă mănînce haitele dracului. ALECSANDRI, T. 725. – Variantă: țio (RETEGANUL, P. III 14) interj.

ȚIO interj. v. tio.

tio! int. cu care se alungă un animal: tio, haită! [Onomatopee].

tĭo, tŭo și tĭuhó (est) interj. de reprobare saŭ de alungare, cam ca și huĭdeo și hîĭdea: tĭo, haĭtă. V. nea 3.

tĭuhó, V. tĭo.

tŭo, V. tĭo.

tio interj.

TIO interj. (reg.) tiohaha. (~!, mioară.)

*TIO interj. (reg.) tiohaha.

tio interj. – Servește pentru a alunga animalele. Creație expresivă. – Der. tiohăi (var. tiu(ho)i), vb. (a alunga).

TIHO- (TICHO-) „întîmplare, ocazional, întîmplător”. ◊ gr. tykhe „întîmplare, hazard” > fr. tycho-, engl. id., germ. id. > rom. tiho- și ticho-. □ ~cene (v. -cen₂), adj., s. f. pl., (plante) în cadrul unei biocenoze care cresc rapid în variate condiții ecologice; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre plancton) aflat numai temporar la suprafața apelor pelagice, obișnuit fiind pe fundul acestora; ~potamic (v. -potamic), adj., care crește numai ocazional în apele rîurilor; ~telitochie (tichotelitochie) (v. teli-, v. -tochie), s. f., tip de partenogeneză la care din ovulul nefecundat rezultă numai întîmplător indivizi femeli.

TICHO-, v. TIHO-.