tiganie sf vz tigaie

TIGAIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, sb. tiganja.

ȚIGĂNIE, (2, 3) țigănii, s. f. 1. Totalitatea țiganilor care trăiesc în aceeași colectivitate; mulțime de țigani, țigănime. 2. P. ext. Așezare, parte a unei localități locuită de țigani. 3. Fig. Faptă, comportare urâtă; târguială excesivă. ♦ Gălăgie, hărmălaie, scandal. – Țigan + suf. -ie.

tigaie sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/14 / P: ~ga-ie / V: (îrg) ~ane (Pl: ~găni), (reg) ~anie sf, ~gău s, (înv) ~an (Pl: ~e) sn / Pl: ~găi / E: slv тигани, тиганъ, srb tiganja, ngr τηγάνια (pll τηγάνιον)] 1 Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă, cu o coadă lungă (sau cu două toarte mici), întrebuințat la prăjit Si: (reg) raină, rânel. 2 (Pfm; îe) A se uita ca pisica în ~ A se uita cu jind. 3 (Reg; îe) A fi cu un ochi Ia gaie și cu altul la ~ A se uita cruciș. 4 (Reg; îae) A avea gândurile împrăștiate. 5 (Reg; îlav) Din ~ pe foc Din rău în mai rău. 6 (Reg) Vas cu coadă și cu (trei) picioare în care se fierbe sau se frige mâncarea. 7 (Reg) Cratiță (2). 8 (Reg) Vas în care se fierbe mămăliga Si: ceaun. 9 (Ban) Tipsie (9). 10 (Reg; îf tiganie) Frigare (1). 11 (Reg; fig; gmț) Craniu (2). 12 (Reg) Vas special în formă de farfurie, cu marginea înaltă și cu mâner, în care se fixează lumânarea aprinsă Si: (reg) tigăiță (5). 13 (Reg) Vas de tuci în care se pune untură sau rășină care ard cu ajutorul unui fitil, servind la iluminat. 14 (Înv) Vas (lighean, tavă etc.) în care se ardeau cărbunii sau se punea jăratic, servind la încălzirea încăperilor sau pentru arderea jertfelor. 15 (Înv; îf tigan) Cazan (1). 16 (Înv) Mic recipient în care se punea praful de pușcă la vechile arme de foc Si: (înv) tigăiță (6). 17 (Îvp; îe) A fî pușcă cu ~ A fi om de nimic. 18 (Îvp; îae) A fi prost. 19 (Reg) Piatră mare, scobită, așezată în locul unde cade apa dintr-un șipot. 20 (Olt; la moară) Teică¹ (1). 21 (Reg) Scobitură în care se învârte capătul de jos al fusului de la crângul morii Si: (reg) piuliță. 22 (Reg) Scobitură în care se învârte cepul grindeiului Si: (reg) broască. 23 (Reg) Scobitură făcută în talpa roții olarului, în care intră axul acesteia.(Reg) Scobitură în talpa scrânciobului, în care intră capătul de jos al grindeiului. 24 (Reg) Scobitură în lemn sau în piatră, în care se învârte limba de la osia porții.

tigan sn vz tigaie

tigane sf vz tigaie

tigău sf vz tigaie

țigănie sf [At: (a. 1570) DERS / V: (îvr) ațiganie / Pl: ~ii / E: țigan + -ie] 1 Fel de a fi al țiganilor (1). 2 Viață de țigan (1). 3 (Fig) Comportare urâtă. 4 (Fig) Faptă urâtă. 5 (Fig) Târguială excesivă. 6 (Fig) Scandal. 7 (Fig) Zgârcenie. 8 Totalitate a țiganilor (1) care trăiesc în aceeași colectivitate Si: țigănime (1). 9 Mulțime de țigani (1) Si: țigănime (2). 10 Așezare de țigani (1). 11 Parte a unei localități locuită de țigani (1) Si: țigănime (3).

TIGAIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu marginea joasă și cu o coadă lungă, întrebuințat la prăjit. ♦ (Reg.) Cratiță cu două toarte în care se fierbe mâncarea. 2. Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă. – Din bg. tigan, scr. tiganj.

ȚIGĂNIE, țigănii, s. f. 1. Totalitatea țiganilor care locuiesc la un loc; țigănime; p. ext. cartier într-o localitate în care locuiesc țigani. 2. Fig. Faptă, manieră condamnabilă. 3. Fig. Gălăgie, hărmălaie, scandal. – Țigan + suf. -ie.

TIGAIE, tigăi, s. f. 1. Vas de bucătărie de formă rotundă, cu margine joasă și cu coadă lungă, întrebuințat la prăjit; (Mold.) cratiță cu două torți în care se fierbe mîncarea. Medelnicerul se și înfățișă cu tigăile acoperite cu capace. SADOVEANU, O. VII 110. Scrobul cu smîntînă, ce mai forfotește încetișor pe lîngă buza tigăii, umple încăperea cu un miros plăcut. VLAHUȚĂ, O. A. I 88. ◊ Expr. A vedea de coada tigăii v. coadă (5). (A se uita) cu un ochi la gaie și cu altul la tigaie v. gaie. 2. (La vechile arme de foc) Mic recipient în care se punea praful de pușcă. Un ianicer, avînd fitilul aprins la pușca sa, focul prinse în tigaie... și deodată acele ierbării săltară în aer. BĂLCESCU, O. II 95.

ȚIGĂNIE, țigănii, s. f. 1. Totalitatea țiganilor care locuiesc la un loc; p. ext. cartier, parte a unei localități locuită de țigani. Trei ceterași, cei mai buni din toată țigănia, se furișează printre bordeie. AGÎRBICEANU, S. P. 65. Curtea era... cu trupuri de clădiri multe, pentru a putea sălășlui toată liota și țigănia. M. I. CARAGIALE, C. 22. Noi și-a noastră țigănie Ne-om lăsa de-a ta popie. MARIAN, S. 310. 2. (Ieșit din uz) Faptă, manieră urîtă. Nu scrie la dînsa așa țigănie. DELAVRANCEA, S. 10.

TIGAIE ~ăi f. 1) Vas de bucătărie rotund, cu fundul plat, cu marginile joase și cu o coadă lungă, folosit la prăjit. ◊ A se uita cu un ochi la gaie și cu altul la ~ a fi sașiu. 2) Conținutul unui asemenea vas. O ~ de cartofi. 3) Mic recipient în care se punea praful de pușcă la vechile arme de foc. [G.-D. tigăii] /<sl. tigani

ȚIGĂNIE ~i f. 1) Mahala locuită de țigani. 2) fig. Gălăgie mare. 3) peior. Comportare care denotă lipsă de politețe, de tact. 4) v. ȚIGĂNIME. [G.-D. țigăniei] /țigan + suf. ~ie

tigaie f. 1. vas de aramă pentru prăjit; 2. lighenaș, la vechile puști, în care se punea praful. [Gr. bizantin, TIGÁNI].

țigănie f. 1. cartierul țiganilor; 2. firea țiganilor; 3. fig. sgârcenie cumplită.

tigáĭe f., pl. ăĭ (mgr. și ngr. tigáni, d. vgr. tegánion, dim. d. téganon, tigaĭe; vsl. tiganŭ, taganŭ, bg. sîrb. tiganĭ). Vas culinar de metal întrebuințat la prăjit. Vasu în care se punea prafu la puștile de odinioară. – La Dos. și tigán, n., pl. e, cazan.

țigăníe f. Cartier de Țiganĭ. Fig. Caracter de Țigan, de om ordinar, zgîrcit, murdar, care fură și jură, înjură și neguțează mult pentru un lucru orĭ-cît de ĭeftin ar fi.

tigaie s. f., art. tigaia, g.-d. art. tigăii; pl. tigăi, art. tigăile (desp. -gă-i-)

țigănie (adesea peior.) s. f., art. țigănia, g.-d. art. țigăniei; (așezări, fapte) pl. țigănii, art. țigăniile (desp. -ni-i-)

tigaie s. f., art. tigaia, g.-d. art. tigăii; pl. tigăi, art. tigăile

țigănie s. f., art. țigănia, g.-d. art. țigăniei; (așezări, fapte) pl. țigănii, art. țigăniile

tigaie s. f., art. tigaia, g.-d. art. tigăii; pl. tigăi

țigănie s. f., art. țigănia, g.-d. art. țigăniei; (cartiere, fapte) pl. țigănii, art. țigăniile

tigaie

tigaie, -gaia a., -găi pl.

TIGAIE s. v. broască, cratiță, teică.

TIGAIE s. 1. (reg.) rânel, (Ban., Transilv. și Olt.) raină. (~ pentru prăjitul unor alimente.) 2. tigăiță. (~ pentru praful de pușcă.) 3. (TEHN.) broască. (~ la scrânciob.)

ȚIGĂNIE s. v. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot.

ȚIGĂNIE s. 1. v. țigănime. 2. v. hărmălaie.

tigaie s. v. BROASCĂ. CRATIȚĂ. TEICĂ.

TIGAIE s. 1. (reg.) rînel, (Ban., Transilv. și Olt.) raină. (~ pentru prăjitul unor alimente.) 2. tigăiță. (~ pentru praful de pușcă.) 3. (TEHN.) broască. (~ la scrînciob.)

ȚIGĂNIE s. țigănime.

țigănie s. v. BALAMUC. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. SCANDAL. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZGOMOT.

tigaie (tigăi), s. f. – 1. Vas de bucătărie pentru prăjit, cratiță. – 2. Căldare, tingire, lagăr. – 3. Mic recipient în care se punea praful de pușcă la vechile arme de foc. – Var. înv. tigan. Mr. tigane, megl. tigana. Mgr. τιγάνι (Miklosich, Fremdw., 132; Cihac, II, 706; Tiktin; Vasmer, Gr., 142), cf. cuman. tegana (Kuun 124), sl. tiganŭ, bg., sb., cr. tigan, rus. tagan. – Der. tigăiță, s. f. (tigaie mică; casoletă).

țigănie, țigănii s. f. 1. cartier cu populație majoritar țigănească 2. faptă condamnabilă / reprobabilă 3. gălăgie, hărmălaie; scandal