tig av vz tând

tâc¹ av vz tând

tâg av vz tând

tând av [At: VARLAAM, C. 49 / V: (reg) tâc, tâg, ~a, târ, tig, trâmt / E: ml *tando] 1 (Mol; înv; îcr el însuși) Când... când. 2 (Îrg; îlav) ~ o dată Dintr-o dată.

tânda² av vz tând

târ³ av vz tând

trâmt av vz tând

țâc⁵ sn vz țic⁴

țâc² i, sn vz țic¹

țâc⁴ sn vz țic³

țâcă² sf vz țic³

țâcă¹ sf vz țic¹

țic⁴ sn [At: L. ROM. 1975, 216 / V: țâc sn, (Dob) țigă sf / Pl: ~uri / E: ns cf ciucă „măgură”] 1 (Trs; Dob) Ridicătură de teren. 2 (Trs; Dob) Vârf de deal ușor rotunjit. 3 (Trs; Dob) Muchie de deal. 4 (Trs; Dob) Deal mic. 5-6 (Trs; Dob) Pantă (foarte) abruptă. 7 (Trs; Dob) Loc prăpăstios. 8 (Atm; Trs) Vârf cărnos. 9 (Atm; Trs) Excrescență mică Si: umflătură. 10 (Reg; îs) Țâcul gâtului Uvulă.

țic³ [At: VICIU, GL. / V: țâc sn, țâcă sf / E: ns cf țic¹] 1-2 sn (Trs; Mol; de obicei precedat de „un” și udp „de” care arată felul) Cantitate, măsură etc. (foarte) mică Si: fărâmă, pic¹. 3-4 sn (Îf; țâc, țâcă; îe) O țâcă (sau un țâc) de ... Se spune despre ceva (foarte) mic. 5 sn (Îf țâcă; îe) Pe țâcă pe nimică Foarte des. 6 av (Reg; îf țâc) Deloc.

țic¹ [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (3-11) țică (Pl: țici) sf, (2-9) țâc i, sn, țâcă (Pl: țâci) sf, (2) țig i / Pl: ~uri / E: fo] 1 i Cuvânt care redă zgomotul produs prin ciocnirea a două obiecte (de lemn, de metal etc.). 2 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al unor păsări. 3 sn (Reg; șîcs de-a ~ul, de-a mingea-n ~) Joc cu mingea între patru, șase sau opt jucători, în care cel aflat „la bătaie” lovește mingea cu un băț, încercând să o trimită cât mai departe de cel aflat „la prindere”, pentru a avea timp să pună piciorul într-o gropiță făcută în pământ Si: (reg) de-a ciocota. 4 sn (Reg) Lovirea mingii cu bățul la țic (3). 5 sn (Reg) Lovirea prin încrucișare, a bețelor la țic (3). 6 sn (Reg; d. jucătorii „de la bătaie”; îe) A da (sau a bate) ~ (sau ~ul, ~ă, ~a) A-și lovi bețele unul de altul prin încrucișare. 7 sn (Reg; îf țâc) Băț scurt, ascuțit la un capăt, folosit la țic (3). 8 sn (Reg; îaf) Minge. 9 sn (Reg; îaf) Țurcă¹ (1). 10 sf (Orn; Trs; îf țâcă) Ciocănitoare (Dryobates maior). 11 sf (Orn; reg; îaf) Bibilică (Numida meleagris).

țică³ sf vz țic¹

țig i vz țic¹

țigă² sf vz țic⁴

TÎND adv. (Mold.) Cînd (numai corelativ, cu valoare de conjuncție). Pune mîna tînd într-un umăr, tînd într-alt, tînd pe frunte, tînd pe piept. VARLAAM. leșiia șerpii . . . tînd cu dinții, tînd cu coadele bătîndu-i. DOSOFTEI, VS. Cela ce tînd plînge, tînd rîde amăgeaște săturarea pîntecelui. L SEC. XVII, 74^v. Cu sufletele numai tînd biruia, tînd se biruia. CANTEMIR, IST. Etimologie: lat. *tando.

țic (de-a țicul) n. Mold. un joc cu mingea între patru băieți cu un băț încovoiat. [Cf. serb. ȚIK, detunătură].

tînd adv. (lat. *tando, imitat după quando, pin anal. cu tantus, atît, față de quantus, cît). Dos. Tînd... tînd, cînd... cînd.

țîc n., pl. urĭ. Un joc copilăresc asemenea cu poarca (V. bobă). Epitet de dragoste întrebuințat la vocativ și adresat unuĭ copil: măĭ țîcule!

tînd adv. – Cînd. Deformație din lat. tantus › *tando în corelație cu quando, ca tantus quantus (Tiktin; Candrea), cf. sicil. tandu „atunci”, sard. tando.

tând adv. (înv.) când... când; (în expr.) tând o dată = dintr-o dată.

țic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.

TIG 1. Tigul 1598 (AO X 128). 2. + -ilă, -ea: Tighilea (16 B VI 337, 17 B II 205). 3. Tigoiu s.; Tigoianu, N., act.; Tiigoești, neam brașovean, 1780 (BCI XII 88). 4. Cf. Tigici răzeș, 1783 (Bi A 57). 5. Cont. cu Tihomir: Tigomir, mold. (Dm; BCI X 84). 6. + -eciu, ca în Berheciu: a). Tigheci, Savin, ș.a. (Sur VII); Codrul și pîrîul Tigheci; b). cu chi < ti: Chigheciu, căp. (Băl III); – Postolache, 1693 (RI VII 45); – C-tin, 1725 (BCI VII 20); Chighiaci, mold., 1694 (Sd V 95).

ȚIG. 1. -Țigul (D Gorj; 16 B VI 339); – (17 B II 49); – moșn. (AO X 129); – Ion (16 A III 296). 2. Țigula b. (17 B I 272). 3. Țigulea diac (Cat; 16 B V 37, 477); Țigule (17 B III 381). 4. Țigolea vecin (ib. 54); cf. Țigle (16 13 V 352) și Țigliș (Viciu 35). 5. Țigău munt., 178 (RI I 22). 6. Țigoiu, I. (VM). 7. Țigui (Ard; 17 BV276); pentru 5, 7 cf. adj. țigae (oaie). 8. Țigal, munt., 1711 (BCI III 81).