5 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tif sn vz tifos1

ȚIF s. m. (Rar) Iarbă cu firul cilindric, fără foi. – Et. nec.

ȚIF s. m. (Rar) Iarbă cu firul cilindric, fără foi. – Et. nec.

ȚIF s. m. Iarbă fără foi, cu firul cilindric, care crește în locuri umede (servind ca hrană mai ales cailor).

țif n., pl. urĭ. Munt. Mold. Iron. Bărbuță, cĭoc: are și el un țif de barbă!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țif (bărbuță, colț de plantă) s. n., pl. țífuri


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚIF, ȚÎF subst. (soiu de iarbă, de fin). 1. Țițul log. (Isp I2); -ești s. (17 B IV 400); Țifescu, Ilie, boier mold.; Țifești s. 2. + -lea: Țiflea (16 B I 12). 3. Țîfe (Vr) < țîf (un soiu de fîn). 4. Țîfoiu fam. (Șez). 5. Țăful „din Țîf” b., (Sur VII).

Intrare: tif
tif
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Țif
nume propriu (I3)
  • Țif
Intrare: țif
țif
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țif (cioc)
țif2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țif
  • țiful
  • țifu‑
plural
  • țifuri
  • țifurile
genitiv-dativ singular
  • țif
  • țifului
plural
  • țifuri
  • țifurilor
vocativ singular
plural
Intrare: țif (iarbă)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țif
  • țiful
  • țifu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • țif
  • țifului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țif (cioc)

etimologie:

țif (iarbă)

  • 1. rar Iarbă cu firul cilindric, fără foi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: