TICĂLOȘIE, ticăloșii, s. f. 1. Stare de decădere morală (v. josnicie); faptă josnică, mișelie. But îl înjura cumplit pe Anculia pentru ticăloșia sa. DUMITRIU, N. 207. Multe necredințe și ticăloșii ați săvîrșit; acuma, la domnia Tomșei, v-a sosit și vouă veleatul! SADOVEANU, O. VII 74. Da cîte ticăloșii am văzut eu acolo, vă spui drept, m-am speriat. VLAHUȚĂ, O. A. II 96. 2. (Astăzi rar) Stare de sărăcie, de mizerie; (la pl.) suferințe fizice, infirmități, boli. Dar dacă el se întoarce la ticăloșia din care-a ieșit, n-are decît. SADOVEANU, P. M. 145. Zîna îl amenință cu boală și cu toate ticăloșiile omenești, dacă nu s-o duce. ISPIRESCU, L. 231. Fărmături, blide aruncate în toate părțile, cofăielul de vin răsturnat, ticăloșie mare. CREANGĂ, P. 11. Muri pribeag și în ticăloșie la Constantinopole. BĂLCESCU, M. V. 277.