TEZĂ, teze, s. f. 1. Aserțiune expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată și demonstrată într-o operă, într-o cuvîntare etc. Principiul conducător al întregii concepții marxiste despre lume și al întregii activități a partidelor marxiste îl constituie teza despre unitatea dintre teoria și practica revoluționară, formulată de întemeietorul comunismului științific – Karl Marx. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 24. Drama poate să fie... scrisă pentru dovedirea unei anumite teze. GHEREA, ST. CR. II 249. ◊ Loc. adv. (Învechit) În teză generală = în linie generală, în general; privind lucrurile în general, în mare. În teză generală... să nu uităm că năravul din fire nu are lecuire. ODOBESCU, S. III 48. 2. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă, sub supravegherea profesorului, pentru a-și dovedi cunoștințele la sfîrșitul unei perioade de studiu sau la un examen. Toți ceilalți profesori am socotit că se poate acorda unui elev eminent alt termen pentru teza de mai. SADOVEANU, N. F. 175. Premiantul întîi la toate, – zece la teză, zece la oral. C. PETRESCU, Î. II 127. Mi-a pus pe o teză cu subiect liber nota 10. I. BOTEZ, ȘC. 58. ◊ Teză de licență (sau de doctorat) = lucrare științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului de licențiat (sau de doctor).