teriachiu, ~ie a vz tiriachiu

teriachíŭ și tiriachíŭ, -íe adj. și s. (turc. tiriaki). Care bea opiŭ. Fig. Cam beat, gata de ceartă (Od. Pseud. 51).

TIRIACHIU, -IE, tiriachii, adj. (Înv. și reg.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki.

tiriachiu, ~ie [At: GORJAN, H. IV, 122 / P: ~ri-a~ / V: (înv) ter~, (reg) ~richiu / Pl: ~ii / E: tc tiryaki] (Îrg) 1 a Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). 2 sm Fumător de opiu. 3 a (Pex) Mahmur. 4 a (Pex) Indispus. 5 a (Pex) Supărăcios. 6 a (Pex) Certăreț (1).

tirichiu, ~ie a vz tiriachiu

TIRIACHIU, -IE, tiriachii, adj. (Înv.) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). [Pr.: -ri-a-] – Din tc. tiryaki.

TIRIACHIU, -IE, tiriachii, adj. (Învechit) Amețit (de băutură sau de substanțe narcotice). Toată brasla veselă și ușoară a vînătorilor, începînd de la vătaful Pasache și pînă la tiriachiul Cafe-subțire, îți va răspunde în cor cu o păcălitură vînătorească. ODOBESCU, S. III 49. A fost prea tiriachiu de tutun și de băuturi spirtoase. GORJAN, H. IV 122.

TIRIACHIU ~e (~i) înv. Care se află în stare de buimăceală (din cauza băuturii); buimăcit. /<turc. tiryaki

tiriachiu a. și m. care bea afion, beat, amețit de vin: la dânsele mă uitam tiriachiu, în cap cu fumul PANN [Turc. TIRIAKI, băutor de opiu].

tiriachiu (înv., reg.) (desp. -ri-a-) adj. m., f. tiriachie; pl. m. și f. tiriachii

tiriachiu (înv., reg.) (-ri-a-) adj. m., f. tiriachie; pl. m. și f. tiriachii

tiriachiu adj. m. (sil. -ri-a-), f. tiriachie; pl. m. și f. tiriachii

TIRIACHIU adj. v. indispus, mahmur.

tiriachiu adj. v. INDISPUS. MAHMUR.

TERIACHIU subst. vechi < tc. tirjaki „beat de opiu” < gr. θηριαϰή. 1. – (Iorga IX); Tereachiu paharnic (Sur VII). 2. Tiriachiul, D. (Bîr II). 3. Tarachiu, R., act. Cf. tc. Teriaki Mehmed (Hurm XIII p. XI).