terțină sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~ne / E: it terzina, ger Terzine] 1 Strofă alcătuită din trei versuri, dintre care primul rimează cu al treilea, iar al doilea cu primul și al treilea din strofa următoare. 2 (Pex) Poezie alcătuită din terține (1) Si: (rar) terțet (3). 3 (Liv) Ternă (5).

TERȚINĂ, terține, s. f. Strofă de trei versuri, al doilea rimînd cu primul și al treilea din strofa următoare. Visai atunci o vastă trilogie Pe care-am prins-o-n șiruri de terține. TOPÎRCEANU, S. A. 102.

TERȚINĂ s.f. 1. Poezie cu formă fixă, alcătuită din strofe de trei versuri, dintre care primul vers rimează cu al treilea, iar al doilea cu primul și al treilea din strofa următoare. ♦ Strofă dintr-o astfel de poezie. 2. (Rar; liv.) Ternă. [< it. terzina].

TERȚINĂ s. f. strofă din trei versuri, dintre care primul rimează cu al treilea, iar al doilea cu primul și al treilea din strofa următoare; poezie din astfel de strofe. (< it. terzina)

TERȚINĂ ~e f. 1) Poezie cu formă fixă compusă din strofe a câte trei versuri, dintre care primul rimează cu al treilea, în timp ce al doilea vers rimează cu primul și cu al treilea din strofa următoare. 2) Strofă dintr-o astfel de poezie. /<it. terzina

terțină f. stanță de trei versuri: Divina Comedia a lui Dante e scrisă în terține.

*terțínă f., pl. e (it. terzina). Strofă de treĭ versurĭ (ca’n Divina Commédie a luĭ Dante). V. terțet.

terțină (poezie) s. f., g.-d. art. terținei; pl. terține

terțină (poezie) s. f., g.-d. art. terținei; pl. terține

terțină s. f., g.-d. art. terținei; pl. terține

TERȚINĂ s. (LIT.) (rar) terțet.

TERȚINĂ s. (LIT.) (rar) terțet.

TERȚINĂ (< it. terzina) Poezie cu formă fixă, alcătuită din strofe de cîte trei versuri, în care versul din prima strofă rimează cu versurile 1 și 3, din a doua strofă, iar ultimul vers – un vers izolat – rimează cu cel de la mijlocul ultimului terțet. Pentru dispunerea rimelor, terținele se iau perechi, perechi, adică terțina 1 cu 2, 2 cu 3, 3 cu 4 și așa mai departe. Terținei i se atribuie o origine provensală, iar după unii cercetători creator al ei este Dante Aligheri a cărui Divina Comedie este scrisă în terține. Ex. Spre a vieții noastre mijlocie treaptă, Treceam printr-o pădure-ntunecoasă, Fiindcă rătăcisem calea dreaptă. Vai, greu îmi e să spun cît de stufoasă Era sălbatica pădure mare, Că și-azi îmi pare-atît de fioroasă! Cum moartea doar ceva mai crudă-mi pare; Dar binele-ntîlnit spre a-l da-n cuvinte, Las, de-altele văzute însemnare. Cum am intrat în ea, eu nu țin minte; Mi-era atît de somn, că nu știu bine Cînd, drumul bun lăsînd, pornii-nainte. (DANTE ALIGHERI, Infernul, traducere de G. Cușbuc) Aș vrea să cînt, să-mbrac în mîndre rime Norocul rar ce-n cîntec nu încape Că nu e vers pe lume să-l exprime, Ci ca-ntr-un murmur nesfîrșit de ape Ce se revarsă-n valuri de-armonie, Din mii de glasuri ce-1 vrăjesc de-aproape, Sărmanul suflet cearcă și nu știe Ce ton să prindă, ce cuvînt s-aleagă, Căci toate-l cheamă-l, strigă și-l îmbie. (ȘT. O. IOSIF, Terține)