TEORIA CIRCULAȚIEI CUVINTELOR s. f. + s. f. + s. n.: teorie lingvistică generală de mare valoare, emisă de lingvistul român Bogdan Petriceicu Hasdeu (1836-1907), pentru a demonstra latinitatea limbii române, valoarea cuvintelor românești de origine latină („cuvintele cu circulația cea mai mare în limbă dau adevăratul caracter al acesteia”). Ea a generat în zilele noastre „teoria fondului principal lexical” (v. în acest sens lucrarea lui Al. Graur, Fondul principal al limbii române, București, 1957).