TEOREMĂ, teoreme, s. f. (Mat.) Propoziție al cărei adevăr se stabilește prin demonstrație. [Pr.: te-o-] – Din fr. théoreme.

teoremă sf [At: GEOMETRIA, M. 9^V/11 / P: te-o~ / V: (înv) ~rimă, ~rem sn / S și: (înv) the~ / Pl: ~me / E: ngr Θεώρημα, lat theorema, ger Theorem, fr théorème] 1 (Log) Afirmație care poate fi demonstrată logic, plecând de la un sistem axiomatic, în cadrai unei teorii. 2 (Mat) Adevăr matematic care poate fi demonstrat logic plecând de la fapte cunoscute.

TEOREMĂ, teoreme, s. f. (Mat.) Afirmație al cărei adevăr se stabilește prin demonstrație. [Pr.: te-o-] – Din fr. théorème.

TEOREMĂ, teoreme, s. f. (Mat.) Propoziție a cărei valabilitate poate fi demonstrată din alte propoziții, presupuse valabile. Teorema lui Pitagora. ▭ Demonstra la tablă o teoremă lungă. I. BOTEZ, ȘC. 57.

TEOREMĂ s.f. (Fil.) Afirmație care poate fi demonstrată logic, plecînd de la un sistem axiomatic, în cadrul unei teorii. ♦ (Mat.) Adevăr matematic care poate fi demonstrat logic plecînd de la fapte cunoscute. [Pron. te-o-. / cf. fr. théorème, lat., gr. theorema].

TEOREMĂ s. f. 1. adevăr științific care poate fi stabilit prin demonstrație. 2. enunț care poate fi demonstrat prin raționament logic plecând de la fapte cunoscute sau de la ipoteze justificabile, incluse chiar în enunț. (< fr. théorème, lat., gr. theorema)

TEOREMĂ ~e f. 1) mat. Adevăr matematic care urmează să fie demonstrat. ~a lui Pitagora. 2) filoz. Afirmație care în cadrul unei teorii poate fi demonstrată în mod logic. [G.-D. teoremei; Sil. te-o-] /<ngr. theôréma, lat. theorema, fr. théoreme

teoremă f. propozițiune matematică de demonstrat.

*teorémă f., pl. e (vgr. theórema, d. theoréo, examinez). Mat. Propozițiune care trebuĭe să fie demonstrată: teoremele geometriiĭ.

teorem sn vz teoremă

teorimă sf vz teoremă

teoremă (desp. te-o-) s. f., g.-d. art. teoremei; pl. teoreme

teoremă (te-o-) s. f., g.-d. art. teoremei; pl. teoreme

teoremă s. f. (sil. te-o-), g.-d. art. teoremei; pl. teoreme