teogamie sf [At: DN³ / P: te-o~ / Pl: ~ii / E: it teogamia, fr théogamie] 1-2 (Mit privitor la) împerecherea unui zeu cu o muritoare (de obicei cu o regină, prin care se acredita ideea eredității divine a copilului regal).

TEOGAMIE s.f. (Mit privitor la) împerecherea unei divinități cu un muritor, mai ales a unui zeu cu o muritoare (de obicei cu o regină, prin care se acredita ideea eredității divine a copilului regal). [Gen. -iei. / < it. teogamia, fr. théogamie, cf. gr. theos – zeu, gamos – căsătorie].

TEOGAMIE s. f. împerechere a unui zeu cu o muritoare (o regină). (< fr. théogamie)

TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-. □ ~botanologie (v. botano-, v. -logie₁), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.