TEMNIȚĂ, temnițe, s. f. Închisoare, pușcărie. Palatul este păzit ca o temniță. NEGRUZZI, S. III 473. În temniță m-ai băgat, Ț-ai croit mare păcat. HODOȘ, P. P. 136. Fie-i moara rîșniță Și hodina-n temniță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 282. ◊ (Metaforic) O temniță adîncă îmi e locuința. ALEXANDRESCU, M. 39. ◊ (Jur.) Temniță grea = pedeapsă care se aplică pentru crime și care se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta. – Pl. și: temniți (EMINESCU, O. I 151, ALECSANDRI, T. 261).