tautogramă sf [At: I. GOLESCU, C. / P: ta-u~ / V: (înv) tavt~, ~am sn / E: fr tautogramme] (Rar) Poezie ale cărei versuri încep cu aceeași literă.

TAUTOGRAMĂ s.f. (Lit.) Specie de poezie în care poetul trebuie să întrebuințeze numai cuvinte care încep cu aceeași literă. [< fr. tautogramme].

TAUTOGRAMĂ s. f. poezie ale cărei versuri încep cu aceeași literă. (< fr. tautogramme)

tautogram sn vz tautogramă

tavtogramă sf vz tautogramă

tautogramă s. f., pl. tautograme

tautogramă (gr. tautogramma „aceeași literă”), joc al aliterației (consonantice sau vocalice), folosit de un autor care își scrie versurile din cuvinte ce încep cu aceeași literă (R): „Cunctis chara charis cunctis carissima cura Clarificum cilium, castificansque calor, Crine coherenti Cornelia corda coarctans Conspectu capiens, contuolisque cremans. [...]” (Luigi Croto; Ovid Densusianu, Opere, I, Editura pentru literatură, București, p. 61). Nu dispunem, deocamdată, de un exemplu de t. într-o limbă modernă.

TAUTO- „la fel, identic”. ◊ gr. tauto „același” > fr. tauto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. tauto-. □ ~cron (v. -cron), adj., 1. Care se produce la intervale identice de timp. 2. Care este situat la intervale egale de timp; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., repetiție supărătoare a acelorași sunete; ~gramă (v. -gramă), s. f., gen de poezie în care toate cuvintele încep cu aceeași literă; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte. 2. Judecată în care subiectul și predicatul sînt exact aceeași noțiune. 3. Expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare; ~mer (v. -mer), adj., (despre substanțe) care prezintă tautomerie; ~merie (v. -merie), s. f., caracteristică a unor substanțe organice izomere de a trece cu ușurință una în cealaltă.