4 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tarbaca sf vz tărbacă

tarba sf vz tărbacă

tărba sf [At: DDRF / V: (reg) tarab~, tarbaca, tar~, ~boacă, târ~ sf, tarbac s / Pl: ~ace, ~băci / E: drr tărbăci] 1 (Înv) Instrument cu care erau chinuiți câinii. 2 (Înv; șîs ~ca câinilor) Obicei care constă în chinuirea câinilor cu tărbaca (1) în diferite perioade ale anului și mai ales în cea dintâi luni a Postului Mare. 3 (Înv; îe) A da (sau a lua) în (sau la, prin) ~ A chinui câinii cu tărbaca (1). 4 (Îrg; pex; îae) A bate tare pe cineva. 5 (Îrg; îae) A-și bate joc de cineva Si: a batjocori. 6 (Reg; îe) A pune ~ca pe cineva A suspecta pe cineva. 7 (Reg; îe) A cădea în ~boacă A cădea în laț. 8 (Reg) Prăjină cu ajutorul căreia se leagă (sau se strânge) fânul sau lemnele în car. 9 (Reg; îe) A-i pune (cuiva) tarbaca A ține din scurt (pe cineva) Si: a constrânge. 10 (Reg; îf tarabacă, tarbacă) Pârghie. 11 (Reg) Masă pe care tăbăcarul răzuiește pieile. 12 (Reg) Haină veche și ruptă. 13 (Reg) Încurcătură. 14 (Reg) Petrecere. 15 (Reg; îe) A sparge tarbacaua A ajunge la o înțelegere. 16 (Reg; îae) A se termina un ospăț, o petrecere. 17 (Reg; îae) A rupe relațiile, prietenia cu cineva.

TĂRBÁCĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv).

TĂRBÁCĂ s. f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a) a bate zdravăn; b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din tărbăci (derivat regresiv).

TĂRBÁCĂ s. f. (Familiar, numai în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă = a bate zdravăn. Prinsese un cîine jigărit de mahala, îi legase o tinichea de coadă și-l aruncase în mijlocul stradei, să-l dea garda-n tărbacă, după o veche datină. CARAGIALE, O. II 77.

tărbacă f. tăbăceală: tărbaca câinilor, spânzurarea câinilor cu capul în jos și învârtirea lor până ce amețesc (datina tabacilor a doua zi după lăsatul secului); a lua la tărbacă, fam. a snopi în bătăi, a-și bate joc de cineva. [Tras din verbul tăbăcì].

tărbácă și tî- f., pl. e și ăcĭ (d. tărbăcesc). Acțiunea de a tărbăci, tărbăceală. Masa pe care tăbăcaru răzuĭe peile. Tărbaca cînilor, tivic, un barbar obiceĭ țărănesc de a chinui cîniĭ a doŭa zi după lăsatu seculuĭ postuluĭ mare spînzurîndu-ĭ pînă ce amețesc (V. jujăŭ). A da în tărbacă, 1. a da ca să fie tărbăcit, 2. a tărbăci. A lua la tărbacă, a tărbăci (cu bătaĭa saŭ cu ocara).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tărbácă (fam.) (în expr.) s. f.

tărbácă s. f., pl. tărbáce


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tărbácă, tărbăci, s.f. (înv. și reg.) 1. instrument de chinuit câinii. 2. prăjină de strâns fânul; pârghie. 3. masa tăbăcarului. 4. haină ruptă. 5. bucluc, ceartă. 6. ospăț.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a lua în tărbacă expr. 1. a ironiza, a batjocori 2. a critica, a mustra

Intrare: tarbaca
tarbaca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tarbacă
tarbacă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tărbacă
tărbacă substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărba
  • tărbaca
plural
  • tărbace
  • tărbacele
genitiv-dativ singular
  • tărbace
  • tărbacei
plural
  • tărbace
  • tărbacelor
vocativ singular
plural
Intrare: târbacă
târbacă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.