TARABĂ, tarabe, s. f. 1. Un fel de masă pe care negustorii (ambulanți) își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. De tarabă = de calitate inferioară; p. ext. mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Din tc. tarab.

tarabă sf [At: (a. 1776) URICARIUL XIX, 381 / V: (reg) tăr~ / Pl: ~be, (reg) tărăbi / E: tc daraba (dal taraba), srb taraba, bg тараба] 1 Masă improvizată pe care negustorii (ambulanți) își expun marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. 2 Tejghea (1). 3 (Pex) Prăvălioară. 4 (Fam; dep; îla) De ~ Mahalagesc. 5 (Fam; dep; îal) De calitate proastă. 6 Tejghea de cârciumă la care stă negustorul. 7 (Înv) Tocător pentrutăiat came. 8 (Reg) Gard făcut din scânduri sau din leațuri. 9 (Reg) Partea bătută cu scânduri la un pridvor. 10 (Mun) Ușă la beci, la pod sau la cuptor. 11 (Reg; rar) Oblon mobil la o prăvălie Si: (îrg) trapă¹ (4).

TARABĂ, tarabe, s. f. 1. Un fel de masă pe care negustorii (ambulanți) își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. (Depr.) De tarabă = de calitate proastă, p. ext. mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Din tc. tarab.

TARABĂ, tarabe, s. f. 1. Masă improvizată pe care negustorii ambulanți își expun și își vînd marfa la tîrguri, în piețe sau pe străzi; masă pe care se așază mărfurile într-un magazin (v. tejghea). Tatăl lui Bică avea chioșc de ziare și, în același timp, pe-o tarabă în fața chioșcului, rahat, caramele, susan. PAS, Z. I 164. Cîrnați uscați atîrnați în cuie și cu teancuri de pastramă pe tarabă. DELAVRANCEA, O. II 271. ◊ Loc. adj. (Depreciativ) De tarabă = care poate face obiectul unei tîrguieli, unei tocmeli. Chestie de tarabă, onorabile! daraveri de clopotniță, stimabile! CARAGIALE, O. I 142. 2. Masă, tejghea (de cîrciumă) unde stă negustorul. În crîșma goală și zăvorîtă, vînzătorul de otrăvuri, la lumina sarbădă a lămpii, își socotea pe tarabă banii. ANGHEL-IOSIF, C. L. 184. Își face loc... prin înghesuiala prăvăliei și ajunge pînă la taraba de marmoră. CARAGIALE, O. II 81. Doritor... de a părăsi mai degrabă altarul pentru ca să se ducă la taraba crîșmei. ALECSANDRI, S. 6. – Pl. și: tărăbi (SADOVEANU, O. VII 143, CREANGĂ, A. 85, EMINESCU, O. I 130).

TARABĂ, tarabe, s. f. 1. Masă improvizată pe care negustorii ambulanți își expun și își vînd marfa la tîrguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. (Depr.) De tarabă = mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cîrciumă) la care stă negustorul. – Tc. tarab.

tarabă f. 1. masă de lucru sau de întins marfa: scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor OD.; 2. prăvălioară, magherniță: umbla pe la tărăbile jidovești Cr.; fig. ramul dicanicesc, o tabără unde se vinde sfânta dreptate cu dramul și cu vurta AL. 3. ușă culcată pe o gaură de beciu; 4. oblon ce se ridică și se lasă. [Turc. TARAB, tejghea].

tarábă f., pl. e și tărăbĭ (turc. tarab [Șăĭn.], d. ar. darabah, tarabă; bg. sîrb. taraba, scîndură. Cp. cu tarapana). Masă de expus marfa. Cînd o vede pe tarabă, gîndește că-ĭ otravă, se zice despre un ghĭorlan care se uĭtă mirat la un fel de mîncare ne maĭ văzut de el. Tejghea. Fig. Întreprindere neonestă: acest ziar e o tarabă.

tărabă sf vz tarabă

tarabă s. f., g.-d. art. tarabei; pl. tarabe

tarabă s. f., g.-d. art. tarabei; pl. tarabe

tarabă s. f., g.-d. art. tarabei; pl. tarabe

tarabă, pl. tarabe

TARABĂ s. masă, tejghea, (prin Transilv.) pudli, (Transilv. și Ban.) pult, (Bucov.) șinc, (înv.) comptoar, sarghie. (Pune marfa pe ~.)

TARABĂ s. masă, tejghea, (prin Transilv.) pudli, (Transilv. și Ban.) pult, (Bucov.) șinc, (înv.) comptoar, sarghie. (Pune marfa pe ~.)

tarabă (tărăbi), s. f. – Tejghea, masă de expus mărfurile. Tc. tarab, din arab. darabah (Șeineanu, II, 348). – Der. tarabagiu, s. m. (negustor de la tarabă); tărăbuță, s. f. (bagaje, catrafuse) se folosește mai ales la pl.

tarabă, tarabe s. f. (er., prst.) vagin.

a scoate taraba în stradă expr. (prst.) a ieși pe stradă la acostat clienți.

a-și bate taraba de cineva expr. a-și bate joc de cineva, a lua peste picior pe cineva.