7 definiții pentru talabă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TALÁBĂ, talabe, s. f. Grapă cu dinții dispuși înainte; tăvălug cu colți de oțel, cu care se sfărâmă bulgării după grăpat. – Et. nec.

tala1 sf [At: BOCĂNEȚU, T. A. 153 / V: (reg) ~a / Pl: ~be / E: nct] (Reg) 1 Grapă cu dinții înclinați în față. 2 Tăvălug cu colți de oțel, cu care se sfărâmă bulgării după arat. 3 (Dep) Talpă mare a piciorului (la om sau la cal). 4 (Îf talapă) Fiecare dintre bucățile de lemn în formă de lopată, fixate pe roata morii de apă.

TALÁBĂ, talabe, s. f. Grapă sau boroană cu dinții dispuși înainte; tăvălug cu colți de oțel, cu care se sfărâmă bulgării după grăpat. – Et. nec.

TALÁBĂ, talabe, s. f. Grapă sau boroană cu dinții înainte; tăvălug cu colți de oțel cu care se sfărîmă bulgării după arat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

talábă s. f., g.-d. art. talábei; pl. talábe

talábă s. f., g.-d. art. talábei; pl. talábe

Intrare: talabă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tala
  • talaba
plural
  • talabe
  • talabele
genitiv-dativ singular
  • talabe
  • talabei
plural
  • talabe
  • talabelor
vocativ singular
plural

talabă

  • 1. Grapă cu dinții dispuși înainte; tăvălug cu colți de oțel, cu care se sfărâmă bulgării după grăpat.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: