TAFTA, (2) taftale, s. f. 1. Țesătură de mătase lucioasă și netedă, care produce, în mișcare un foșnet caracteristic. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: (înv.) taftă s. f.] – Din tc. tafta. Cf. fr. taffetas.

tafta [At: (a. 1588) ap. CUV. D. BĂTR. I, 199 / V: (îrg) ~tă (Pl: tafte, tăfți), (îvr) ~fătă, (reg) taută sf taft, (îvr) ~fet (S și: taffet) sn / Pl: ~le / E: tc tafta, fr taffetas, ger Taft, pn tafta, ger Taffet, mg tafota] 1 sf Țesătură de mătase lucioasă și netedă, care produce în mișcare un foșnet caracteristic. 2 sf (Înv; îs) ~ de Anglia (sau englezească) sau ~fet gumat Plasture. 3 av (Reg; îe) A fi curat ~ A fi foarte curat. 4 av (Reg; îe) A fi vindecat ~ A fi vindecat cu desăvârșire. 5 sf (Reg; îe) A veni ~ la cot A se potrivi. 6 sf (Ban; îf taută) Panglică ce se poartă în diagonală peste piept în anumite ocazii. 7 sf (Mol) Culoare neagră, lucioasă.

TAFTA, taftale, s. f. Țesătură de mătase lucioasă și netedă, care produce, în mișcare, un foșnet caracteristic. [Var.: (înv.) taftă s. f.] – Din tc. tafta. Cf. fr. taf-fetas.

TAFTA, taftale, s. f. (Și în forma taftă) Țesătură de mătase lucioasă și netedă, care produce un foșnet cînd este atinsă. Motanul cel negru, Chirică, se plictisise singur. Îl văd deodată apărînd cu ochii scînteietori, arcuindu-se la picioarele țîțacăi și frecîndu-se de rochia dumnisale de tafta. SADOVEANU, N. F. 34. E negrăit de tulburătoare într-o rochie de tafta liliachie. CAMIL PETRESCU, O. II 359. Eu cînd oi vorbi, Tafta roșie oi croi. PĂSCULESCU, L. P. 145. ◊ (În metafore și comparații, sugerînd ideea de neted, curat) Și tot așa ne-a uns de cîte două-trei ori pe zi cu noapte, pînă ce în vinerea seacă ne-am trezit vindecați taftă. CREANGĂ, A. 32. O întins pînza, o uns-o bine cu miere... și o înfășurat fata... După trecere de cîteva ceasuri era cum îi tafta. ȘEZ. XXI 92. – Variante: (învechit) taftă s. f., taft (TEODORESCU, P. P. 523) s. n.

TAFTA ~le n. 1) Țesătură de mătase lucioasă care foșnește, folosită la confecționarea obiectelor de îmbrăcăminte. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. [Art. taftaua; G.-D. taftalei] /<turc. tafta, pol. tafta, germ. Taft

*taftá f. (fr. taffetas. V. taftă). Un fel de stofă de matasă mată și foșnitoare.

tafătă sf vz tafta

tafet sn vz taftă

taft² sn vz tafta

taftă sf vz tafta

taută sf vz taftă

tăută sf vz taftă

TAFT¹ s. n. v. tafta.

taftă f. mătase lucioasă și netedă: a veni tafta la cot, a se brodi. [Turc. TAFTA, printr’un intermediar slav]. ║ adv. cu desăvârșire, pe deplin (neted ca tafta): în Vinerea seară ne-am trezit vindecați taftă CR.

táftă f., pl. e și tăfțĭ (turc. tafta, d. pers. taftah, part. trecut d. taften, a țese, a împleti; rus. taftă, pol. táfta, ngr. taftás; it. taffetá, fr. taffetas, germ. taffet). Vechĭ. Azĭ pop. Un fel de stofă de matasă netedă și lustruită. A veni tafta la cot, a se brodi tocmaĭ (Munt.). Adv. Vindecat taftă (de niște bube), vindecat absolut (Mold. nord).

tafta s. f., art. taftaua, g.-d. art. taftalei; (sorturi) pl. taftale

tafta s. f., art. taftaua, g.-d. art. taftalei; (sorturi) pl. taftale, art. taftalele

tafta s. f., art. taftaua, g.-d. art. taftalei; pl. taftale

tafta

tafta, -tale.

tafta (-ale), s. f. – Țesătură lucioasă de mătase. – Var. mr. tafta. Tc. (per.) tafta (Șeineanu, II, 341; REW 8525), cf. ngr. ταφτᾶς, it. taffetà, fr. taffetas, sp. tafetán, bg., pol., rus. tafta. Sec. XVI.

TÁFTĂ, b. (Vr C 61), < subst. taftă.