Definiția cu ID-ul 931517:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TACÎM, tacîmuri, s. n. (Cu sens colectiv) 1. Serviciu de masă complet (farfurie, cuțit, furculiță, pahar, șervet etc.) care se așază de obicei în dreptul fiecărui mesean; (prin restricție) totalitatea obiectelor de metal (lingură, linguriță, furculiță, cuțit) de care se servește o persoană cînd mănîncă. O cană pentru apă și o lingură de lemn alcătuiau tacîmul fiecărui pacient. CĂLINESCU, E. 404. El... se gîndea în vremea aceasta că la București îl așteaptă un singur tacîm în capul unei mese prea lungi. C. PETRESCU, A. 293. Era singur la o masă cu vreo zece tacîmuri. VLAHUȚĂ, O. A. III 39. ♦ Serviciu de masă. Tu ești ca un tacîm de porțelan de modă nouă: dacă-l lovești, se sfarmă. SADOVEANU, O. VIII 47. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operații, împrejurări etc. sau specifice unei anumite îndeletniciri. V. garnitură, echipament, dichis. În coșul umplut cu fîn, aveam tot tacîmul nostru de vînătoare. SADOVEANU, O. L. 16. O sobă oarbă, dasupra căreia era pusă o tavă cu tacîmul dulceții și al cafelei. FILIMON, C. 265. ♦ (Uneori determinat prin «de cai») Harnașament. Și l-au suit pe cal cu tacîm de argint, înflorit cu țarțamuri. SADOVEANU, D. P. 81. Întrebai fără sfială într-una de zile zicîndu-i: de ce nu aveți tacîmuri de cai, cu care se înlesnește omul foarte mult la călărie? GORJAN, H. II 47. 3. (Mai ales la pl.) Acareturi. Au văzut un om foarte bogat, cu o casă mare, cu tacîmuri multe pe lîngă casă, vite multe-n ocol și altele. SBIERA, P. 155. 4. (Adesea determinat prin «de lăutari») Taraf. Cînd boierul întindea masă mare... chema tacîmul curții ca să desfăteze pe mosafiri. GALACTION, O. I 69. După dînșii pășeau cîteva tacîmuri de lăutari și țigani, trăgînd din alăutele lor. ISPIRESCU, M. V. 43. 5. (Peiorativ; în legătură cu oamenii) Categorie, soi, fel; poamă. El și prietenul său, tacîm ca el, trăiau cu două surori din Plumbuita. PAS, Z. I 208. Ce-a zice bărbatul d-tale?Nimic; oi pretexta că-s bolnavă, și cît i-oi lăsa bani de jucat cărțile, a închide ochii. – Așa?... De ăst tacîm e? ALECSANDRI, T. 1686. 6. (Învechit) Cortegiu, alai, suită. (Fig.) Iară pe fețele altora se vedea cît de colo zugrăvite sărăcia, lipsa, neaverea, cu tot tacîmul lor de neajunsuri. ISPIRESCU, la DDRF.