4 intrări

25 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TABÁC2, tabaci, s. m. (Înv.) Tăbăcar. – Din tc. tabāk.

TABÁC1, (2) tabacuri, s. n. 1. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). 2. (La pl.) Sorturi de tabac (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.

TABÁC1, tabacuri, s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.

TABÁC2, tabaci, s. m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk.

TABÁC1 s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. Deschidea [tabachera], înfigea două degete în ea și trăgea tabac pe nas. HOGAȘ, H. 43. [Dascălul] sfîrcuiește toată ziua la tabac. CREANGĂ, A. 16. ♦ (Regional) Tutun de fumat. De opt săptămîni nu ne-a dat dom’ majur tabacul. CAMILAR, N. I 12. ♦ Planta ale cărei frunze dau tutunul. (Atestat în forma tăbac) Foaie verde de tăbac. BIBICESCU, P. P. 43. – Variantă: tăbác s. n.

TABÁC2, tabaci, s. m. (Astăzi rar) Tăbăcar. Albia rîului se îngusta... începea stăpînirea tabacilor care își argăseau pieile în Dîmbovița. PAS, L. I 70. În stînga mănăstirii... doi tabaci duceau pe umeri, atîrnate de o prăjină lungă, piei crude. CAMIL PETRESCU, O. I 446. Populațiunea orașelor se compunea de meseriași și neguțători... curelari, ceaprazari, tabaci. GHICA, S. XIV.

TABÁC I. s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ. Tabak, fr. tabac, rus., ucr. tabak)

TABÁC2 ~ci m. rar Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor; argăsitor; dubălar; tăbăcar. /<turc. tabak

TABÁC1 ~uri n. Preparat din frunze uscate de tutun, măcinate fin, care se aspiră pe nas; tutun prizat. /<ngr. tampákos, germ. Tabak

tabac n. 1. tutun pulverizat de tras pe nas; 2. Tr. tutun. [Ung. TOBÁK (v. duhan)].

tabac m. tăbăcar: uliță tabacilor. [Turc. TABBAK].

2) tabác n., pl. urĭ (rus. tabak, germ. tabak, fr. tabac, d. sp. tabaco, tutun, d. americanu tabacco, numele unuĭ fel de cĭubuc cu doŭă țevĭ, numit așa înainte de a fi fost știută insula Tabago; it. tabacco, engl. tobacco, ung. tobák. V. „Monographie du tabac” de Ch. Fermond, Paris, Imprimerie Centrale de Napoléon Chaix, rue Bergère, 20, 1857, pag. 17). Praf de tutun, pe care uniĭ (maĭ ales bătrîniĭ) obișnuĭesc a-l trage pe nas: a trage tabac. V. tutun.

1) tabác m. (turc. pop. tabak, lit. [d. ar.] debbagh; ngr. tabákis, alb. bg. tabak, ung. tabak și tobak). Munt. vest. Tăbăcar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tabác2 (tutun) s. n., (sorturi) pl. tabácuri

tabác1 (tăbăcar) (înv.) s. m., pl. tabáci

tabác (tăbăcar) s. m., pl. tabáci

tabác (tutun) s. n., pl. tabácuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TABÁC s. v. argăsitor, tăbăcar, tutun, tutun turcesc.

tabac s. v. ARGĂSITOR. TABĂCAR. TUTUN. TUTUN TURCESC.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tabác (tabacuri), s. n. – Tutun. Var. Trans. tabac. Mr. tabac. Sp. tabaco (REW 8508a), prin intermediul it. tabacco, fr. tabac, germ. Tabak, cf. ngr. ταμπάϰος, rus., rut. tabak etc. – Der. tabachere (var. tababcheră, mr. tabacheră), s. f. (cutiuță pentru tutun sau țigări), din it. tabacchiera, prin intermediul ngr. ταμπαϰιέρα; tabachere, s. f. (luminator, lucarnă), din fr. tabatière asimilat la cuvîntul anterior; tabagie, s. f., din fr. tabagie; tabagism, s. n., din fr. tabagisme; tabacioc, s. n. (Mold., puțin tutun); din rus. tabaŭok.

tabác (-ci), s. m. – Muncitor care tăbăcește pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Șeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbățǫs, tăbățiri; tăbăcar, s. m. (argăsitor); tăbăcărie, s. f. (meseria și atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s. f. (argăseală); tăbăcit, s. n. (argăsit); tăbăcăreasă, s. f. (Mold., un anumit joc de cărți).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Tabac, Tăbăci v. Tabac 2, 3.

TABAC subst. 1. – popa (16 B IV 98); -u, A. (Cîmp); -a țig. (16 B V 10). 2. Tăbac (Moț). 3. Tăbăci (16 B II 11).

Intrare: Tabac
Tabac nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tabac
Intrare: tabac (tăbăcar; -i)
tabac (tăbăcar; -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabac
  • tabacul
  • tabacu‑
plural
  • tabaci
  • tabacii
genitiv-dativ singular
  • tabac
  • tabacului
plural
  • tabaci
  • tabacilor
vocativ singular
plural
Intrare: tabac (tutun; -uri)
tabac (tutun; -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabac
  • tabacul
  • tabacu‑
plural
  • tabacuri
  • tabacurile
genitiv-dativ singular
  • tabac
  • tabacului
plural
  • tabacuri
  • tabacurilor
vocativ singular
plural
Intrare: tăbac
tăbac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)