2 intrări

12 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂTÚȚ s. m. v. tătuță.

tătuț sm [At: LB / V: (reg) ~ă, tut, tuță / Pl: ~i / E: tată + -uț] (Hip) 1-2 (Pop) Tată (1-2). 3 (Reg) Tată (35). 4 (Îvr) Termen cu care cineva se adresează preotului Si: părinte. 5 (În limbajul soldaților) Tătuc (6).

TĂTÚȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúț s. m.] – Tată + suf. -uță.

TĂTÚȚĂ s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -uță.

TĂTÚȚĂ s. m. Diminutiv al lui tată. 1. v. tată (1). Într-un rînd, m-a luat cu el tătuța, ș-am umblat mult prin pădure, și eu stăteam în șa dinaintea lui. SADOVEANU, O. VII 22. Nu, tătuță! Nu s-au aprins... girezile. C. PETRESCU, R. DR. 252. Adio, tătuță... Să nu-ntîrzii mult. ALECSANDRI, T. 1382. 2. v. tată (4). Bine, tătuțule, ca ce să fie asta, de n-am întîlnit... nici un suflețel de om? ISPIRESCU, L. 101. Îi primi bine, îi băgă în casă Și ei îi cerură întîi și-ntîi masă, Zicîndu-i: Tătuță, sîntem flămînzi tare. PANN, P. V. I 11.

TĂTÚȚĂ s. m. Tătucă. – Din tată + suf. -uță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!tătuță (pop.) s. m., art. tătuța, g.-d. art. tătuței/lui tătuța, voc. tătuță/tătuțo

tătúță/tatúț s. m., pl. tătúți

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TĂTÚȚ s. v. tăicuță, tătic.

Intrare: tătuț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tătuț
  • tătuțul
  • tătuțu‑
plural
  • tătuți
  • tătuții
genitiv-dativ singular
  • tătuț
  • tătuțului
plural
  • tătuți
  • tătuților
vocativ singular
  • tătuțule
  • tătuțe
plural
  • tătuților
Intrare: tătuță / tătuț
substantiv masculin (M80)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tătuță
  • tătuța
plural
  • tătuți
  • tătuții
genitiv-dativ singular
  • tătuță
  • tătuții
  • tătuței
plural
  • tătuți
  • tătuților
vocativ singular
  • tătuță
  • tătuțo
plural
  • tătuților
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tătuț
  • tătuțul
  • tătuțu‑
plural
  • tătuți
  • tătuții
genitiv-dativ singular
  • tătuț
  • tătuțului
plural
  • tătuți
  • tătuților
vocativ singular
  • tătuțule
  • tătuțe
plural
  • tătuților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tătuță, tătuți / tătuț, tătuțisubstantiv masculin

  • 1. popular Diminutiv al lui tată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Într-un rînd, m-a luat cu el tătuța, ș-am umblat mult prin pădure, și eu stăteam în șa dinaintea lui. SADOVEANU, O. VII 22. DLRLC
    • format_quote Nu, tătuță! Nu s-au aprins... girezile. C. PETRESCU, R. DR. 252. DLRLC
    • format_quote Adio, tătuță... Să nu-ntîrzii mult. ALECSANDRI, T. 1382. DLRLC
    • format_quote Bine, tătuțule, ca ce să fie asta, de n-am întîlnit... nici un suflețel de om? ISPIRESCU, L. 101. DLRLC
    • format_quote Îi primi bine, îi băgă în casă Și ei îi cerură întîi și-ntîi masă, Zicîndu-i: Tătuță, sîntem flămînzi tare. PANN, P. V. I 11. DLRLC
etimologie:
  • Tată + sufix -uță. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.