tătăresc, ~ească a [At: URECHE, L. 91 / Pl: ~ești / E: tătăr + -esc] 1-4 Tătar (17-20). 5-6 (Înv; fig) Grozav (de rău).

TĂTĂRESC, -EASCĂ, tătărești, adj. 1. De tătar, al tătarilor. În cîteva ore de drum, mașina avea să-l înfunde iarăși în satul tătăresc, cu bordeie strîmbe și oarbe de lut. C. PETRESCU, Î. I 4. Trei voinici că mi-a sosit; Trei voinici ardelenești. Cu caii brașovenești, Cu puștile tătărești, Cu pistoale ungurești. ȘEZ. I 44. 2. Fig. Strașnic, cumplit, grozav. Eu am un guturai tătăresc. CARAGIALE, O. VII 151. I-am aruncat o ochire de cele tătărești, și ea, fără a ști ce făcea, a primit, răvașul ce i-am dat. ALECSANDRI, T. 1071.

TĂTĂRESC ~ească (~ești) 1) Care aparține Tatariei sau populației ei; din Tataria. 2) Care aparținea fostelor state feudale ale tătarilor sau populației lor; din fostele state feudale ale tătarilor. /tătar + suf. ~esc

tătăresc a. 1. ce ține de Tătari: oștile tătărești; 2. pop. strașnic, cumplit (mai mult ironic): un gutunar, o ochire de cele tătărești AL. să tragem un danț de ale tătărești FIL.; 4. se zice de porumbul cu bobul foarte mic, alb și rotund (varietate tătărească).

tătărésc, -eáscă adj. De Tătar, al Tătarilor: limba tătărească. Meĭ tătăresc, V. meĭ. – În est -răsc, -rască. V. nagîț.

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

fragă sf [At: CONACHI, P. 85 / V: frag sm / Pl: ~agi / E: ml fraga] 1 Partea comestibilă a fragului¹ (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele. 2 (Pop; îe) În pofida ~agilor, mănâncă frunzele sau pentru ~, și frunza ți-e dragă Se spune despre cei care se mulțumesc cu puțin, neputând obține ceea ce doresc. 3 (Îc) ~-tătărească Plantă erbacee din familia chenopodiaceelor, cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (Blitum virgatum). 4 (Reg; șîc ~-de-pom) Dudă.

PASĂRE, păsări, s. f. 1. Vertebrat ovipar, cu corpul acoperit cu pene și cu membrele anterioare transformate în aripi pentru zbor. Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. Toate păsările dorm, Numai eu nu mai am somn! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Nu da pasărea din mînă pentru cea de pe gard (= nu lăsa să-ți scape un lucru sigur pentru unul îndoielnic). Toată pasărea pe limba ei piere (= fiecare plătește într-un fel sau altul pentru faptele sale). ◊ Pasăre de curte v. curte. Pasăre călătoare v. călător (3). Pasăre măiastră v. măiestru. ◊ Fig. Pasăre de fier = avion. Trăim într-un veac în care... păsări de fier brăzdează văzduhul. SADOVEANU, E. 62. Lapte de pasăre v. lapte. 2. Compuse: pasăre-muscă = colibri (Trochilus palia). Ochii așteptau fără mirare să vadă apărînd și făpturi potrivite priveliștii: șerpi groși cît brațul, pasărea-muscă, o maimuță balansîndu-se în leagănul de liane. C. PETRESCU, R. DR. 214; pasărea-omătului = pasăre mică, cu pene de diferite culori, predominînd culoarea albă; trăiește în munții Carpați și rareori la șes (Montifringilla nivalis, Fringilla nivalis). Pasărea-omătului... mai cu seamă în munții Carpaților se află într-un număr foarte însemnat. MARIAN, O. I 386; pasărea-paradisului v. paradis; pasărea-cînepei = cînepar; pasărea-morții = cucuvea; pasăre-tătărască = nagîț; pasăre-țigănească = codobatură. – Pl. și: pasări (BUJOR, S. 90, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219). – Variantă: pasere, paseri (SADOVEANU, O. II 540, GÎRLEANU, L. 42, ISPIRESCU, L. 17), s. f.

tătăresc adj. m., f. tătărească; pl. m. și f. tătărești

tătăresc adj. m., f. tătărească; pl. m. și f. tătărești

tătăresc adj. m., f. tătărească; pl. m. și f. tătărești

tătăresc, -rească.

fragă-tătărească (plantă) s. f., g.-d. art. fragii-tătărești; pl. fragi-tătărești

mei-tătăresc (plantă) s. m.

ureche-tătărească (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. urechii-tătărești; pl. urechi-tătărești

fragă-tătărească (plantă) s. f., g.-d. art. fragii-tătărești; pl. fragi-tătărești, art. fragile-tătărești

mei-tătăresc (plantă) s. m.

!ureche-tătărească (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. urechii-tătărești; pl. urechi-tătărești

fragă-tătărească s. f.

mei-tătăresc s. m.

ureche-tătărească s. f.

TĂTĂRESC adj. v. tătar.

TĂTĂRESC adj. tătar. (Triburile ~.)

CÂINE-TĂTĂRESC s. v. nagâț.

MĂLAI-TĂTĂRESC s. v. mătură.

MEI-TĂTĂRESC s. v. mătură.

PASĂRE-TĂTĂREASCĂ s. v. nagâț.

URECHE-TĂTĂREASCĂ s. v. urechea-iepurelui.

câine-tătăresc s. v. NAGÎȚ.

mălai-tătăresc s. v. MĂTURĂ.

mei-tătăresc s. v. MĂTURĂ.

pasăre-tătărească s. v. NAGÎȚ.