3 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. (Înv.; rar la f.) Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci.

TÂLMÁCI, -CE s. m. și f. v. tălmaci.

TÂLMÁCI, -CE s. m. și f. v. tălmaci.

tălmaci, ~ace smf [At: PO 148/15 / V: (înv) tâl~ / Pl: ~ / E: slv тлъмачь] (Îvp) Traducător (1). 2 Tâlcuitor (1).

tălmăci [At: (a. 1646) GCR I, 119/23 / V: (înv) tâl~ / Pzi: ~ăcesc / E: slv тлъмачити] (Îvp) 1 vt A traduce un text dintr-o limbă în alta. 2 vt A tâlcui (1). 3 vt A explica (1). 4 vt A dezlega o problemă, o întrebare etc. 5 vrr A se lămuri cu cineva. 6 vt A exprima (1).

TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci.

TĂLMÁCI, -E, tălmaci, -e, s. m. și f. 1. Traducător, interpret. Poarta... trămite domn Țării Romînești pe un tălmaci ce fusese simplu pescar. ODOBESCU, S. I 299. 2. Tîlcuitor. A primit să fie gardiancă și tălmace la o țărancă oarbă. C. PETRESCU, A. 322. (Și în forma tîlmaci) Tu ești tîlmaci de visuri și mi-ai prezis de mult O tristă catastrofă. ALECSANDRI, T. II 296. – Variantă: tîlmáci s. m.

TĂLMÁCI ~ m. înv. 1) Persoană care îndeplinea oficial funcția de interpret pe lângă o solie străină; tergiman; dragoman; translator; interpret. 2) Persoană care tălmăcea sau tâlcuia ceva; tâlcuitor; traducător; interpret. /<sl. tlumați

tâlmaciu m. interpret. [Slav. TLŬMMAČŬ].

tălmácĭ m., pl. tot așa (vsl. tlŭmačĭ, id., d. geagataicu tilmač, cum. telmač, rudă cu tăt. til, limbă). Traducător, dragoman. V. tîlcuitor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tălmáci (înv.) s. m., pl. tălmáci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂLMACI s. interpret, traducător, translator, (înv.) dragoman, tergiman. (A vorbi cu cineva prin ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TĂLMACIU subst. 1. Tălmaci b. (17 A IV 181, V 262; Glos); – s. ard.; -u, Ion (17 A 18); – Toader (16 A IV 174) zis și Tălmăcel (ib. 208; Glos). 2. Tălmăci b., mold., 1503 (Glos; Sur IX; C Ștef).

Intrare: Tălmaciu
Tălmaciu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tălmaciu
Intrare: tălmaciu
tălmaciu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tălmaci
substantiv masculin (M73)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tălmaci
  • tălmaciul
  • tălmaciu‑
plural
  • tălmaci
  • tălmacii
genitiv-dativ singular
  • tălmaci
  • tălmaciului
plural
  • tălmaci
  • tălmacilor
vocativ singular
  • tălmaciule
  • tălmace
plural
  • tălmacilor
substantiv masculin (M73)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tâlmaci
  • tâlmaciul
  • tâlmaciu‑
plural
  • tâlmaci
  • tâlmacii
genitiv-dativ singular
  • tâlmaci
  • tâlmaciului
plural
  • tâlmaci
  • tâlmacilor
vocativ singular
  • tâlmaciule
  • tâlmace
plural
  • tâlmacilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tălmaci, -e tălmace tâlmace tâlmaci

etimologie: