4 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂBULTÓC s. m. v. tăbâltoc.

tăbultoc [At: CIHAC II, 495 / V: (reg) ~băl~, ~băltou, ~băltuc, ~bâl~, ~bât~, ~bol~, tobâl~, tob~, tomul~ sn / Pl: ~oace sn, ~toci sm / E: ns cf tăbulcă, tăbuieț] (Mol) 1 sn Sac umplut numai pe jumătate, pentru a putea fi cărat în spinare Si: (reg) tăbol. 2 sn Conținutul unui tăbultoc (1). 3 sm (Fig; dep) Persoană scundă și îndesată Si: (reg) tăbuieț (5).

TĂBULTÓC2, tăbultoci, s. m. (Mold.) Om scund și îndesat; bondoc. Foaie verde, iarbă lată, Stau flăcăii să se bată, Pentr-un tăbultoc de fată. ȘEZ. II 217.

TĂBULTÓC s. m. Om scund și îndesat. – V. tăbâltoc.

tăbultoc n. Mold. 1. partea sacului plin de taină; 2. fig. scurt și gros. [Și tobultoc: v. tăbueț, dar de formațiune obscură].

tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într’o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).

TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. 1. S. n. (Reg.) Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÎLTÓC, tăbîltoace, s. n. (Mold.) Sac mic (care se umple numai pe jumătate pentru a putea fi cărat în spinare). Mușteriii mei cu tăbîltoacele, cinstiților drumeți, se adună mai pe sară. SADOVEANU, N. P. 141. – Variantă: tăbultóc (SADOVEANU, F. J. 434) s. n.

TĂBÂLTÓC, tăbâltoace, s. n. (Reg.) Săculeț. – Comp. ucr. tobolec.

TĂBÂLTÓC1 ~oáce n. Sac umplut numai pe jumătate pentru a putea fi dus în spate. /cf. sl. tobolici

TĂBÂLTÓC2 ~ci m. pop. Persoană mică de statură și îndesată. /cf. sl. tobolici


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăbultóc (= tăbâltoc (sac)) s. n., pl. tăbultoace

tăbâltóc1 (om scund și îndesat) (reg.) s. m., pl. tăbâltóci

tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce

tăbâltóc (săculeț) s. n., pl. tăbâltoáce

tăbâltóc (om scund și îndesat) s. m., pl. tăbâltóci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TĂBÂLTÓC s. v. săculeț, săcușor.

arată toate definițiile

Intrare: tăbultoc (s.m.)
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbultoc
  • tăbultocul
  • tăbultocu‑
plural
  • tăbultoci
  • tăbultocii
genitiv-dativ singular
  • tăbultoc
  • tăbultocului
plural
  • tăbultoci
  • tăbultocilor
vocativ singular
  • tăbultocule
  • tăbultoce
plural
  • tăbultocilor
Intrare: tăbultoc (s.n.)
tăbultoc2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbultoc
  • tăbultocul
  • tăbultocu‑
plural
  • tăbultoace
  • tăbultoacele
genitiv-dativ singular
  • tăbultoc
  • tăbultocului
plural
  • tăbultoace
  • tăbultoacelor
vocativ singular
plural
Intrare: tăbâltoc (s.m.)
tăbâltoc1 (pl. -i) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbâltoc
  • tăbâltocul
  • tăbâltocu‑
plural
  • tăbâltoci
  • tăbâltocii
genitiv-dativ singular
  • tăbâltoc
  • tăbâltocului
plural
  • tăbâltoci
  • tăbâltocilor
vocativ singular
  • tăbâltocule
  • tăbâltoce
plural
  • tăbâltocilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbultoc
  • tăbultocul
  • tăbultocu‑
plural
  • tăbultoci
  • tăbultocii
genitiv-dativ singular
  • tăbultoc
  • tăbultocului
plural
  • tăbultoci
  • tăbultocilor
vocativ singular
  • tăbultocule
  • tăbultoce
plural
  • tăbultocilor
Intrare: tăbâltoc (s.n.)
tăbâltoc2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N20)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbâltoc
  • tăbâltocul
  • tăbâltocu‑
plural
  • tăbâltoace
  • tăbâltoacele
genitiv-dativ singular
  • tăbâltoc
  • tăbâltocului
plural
  • tăbâltoace
  • tăbâltoacelor
vocativ singular
plural
tăbultoc2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbultoc
  • tăbultocul
  • tăbultocu‑
plural
  • tăbultoace
  • tăbultoacele
genitiv-dativ singular
  • tăbultoc
  • tăbultocului
plural
  • tăbultoace
  • tăbultoacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tăbultoc (s.m.)

etimologie:

  • vezi tăbâltoc
    surse: DLRM

tăbâltoc (s.m.) tăbultoc

  • 1. regional Om scund și îndesat.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

tăbâltoc (s.n.) tăbultoc

etimologie: