TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. 1. S. n. (Reg.) Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÂLTÓC, tăbâltoace, s. n. (Reg.) Săculeț. – Comp. ucr. tobolec.

TĂBÂLTÓC¹ ~oáce n. Sac umplut numai pe jumătate pentru a putea fi dus în spate. /cf. sl. tobolici

TĂBÂLTÓC² ~ci m. pop. Persoană mică de statură și îndesată. /cf. sl. tobolici

TĂBÎLTÓC, tăbîltoace, s. n. (Mold.) Sac mic (care se umple numai pe jumătate pentru a putea fi cărat în spinare). Mușteriii mei cu tăbîltoacele, cinstiților drumeți, se adună mai pe sară. SADOVEANU, N. P. 141. – Variantă: tăbultóc (SADOVEANU, F. J. 434) s. n.

tăbîltóc, V. tăbultoc.

tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într’o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).

tăbâltóc² (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce

tăbâltóc¹ (om scund și îndesat) (reg.) s. m., pl. tăbâltóci

tăbâltóc (săculeț) s. n., pl. tăbâltoáce

tăbâltóc (om scund și îndesat) s. m., pl. tăbâltóci

TĂBÂLTÓC s. v. săculeț, săcușor.

tăbîltoc s. v. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.

tăbâltóc adj. m. (reg.; fig.) scurt și gros.

tăbâltoc, tăbâltoci s. m. (reg.) om scund și îndesat