2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tâlhărit2, ~ă a [At: JIPESCU, O. 93 / Pl: ~iți, ~e / E: tâlhări] Jefuit de tâlhari (1) Si: prădat.

tâlhărit1 sn [At: N. COSTIN, ap. LET.2 II, 36 / V: (înv) tăl~ / Pl: (nob) ~uri / E: tâlhări] (Îrg) Tâlhărie (1).

TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

tâlhări [At: CORESI, EV. 72 / V: (îrg) tăl~ / Pzi: ~resc / E: tâlhar] 1 vi A duce viață de tâlhar (1), furând, jefuind, prădând Si: (înv) a tâlhui (1). 2 vr (Reg) A se face haiduc Si: a se haiduci.

TÎLHĂRÍ, tîlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce viață de tîlhar; a jefui, a prăda, a fura. Scoase toate avuțiile ce adusese de cînd tîlhărea. ISPIRESCU, L. 144.

A TÂLHĂRÍ ~ésc intranz. pop. A fi tâlhar. /Din tâlhar

TÎLHĂRIT s. n. (Mold.) Tîlhărie. De atunce nu mai avea Cantemir-Vodă odihnă în domnie . . că se împluse țara de tâlhărit. N. COSTIN. Nu ave cum merge într-altă parte de răul tîlhăritului. NECULCE. Etimologie: tîlhări. Vezi și tîlhăret. Cf. jac, jâcuire, lotrie, tîlhușag.

2) tîlhărésc v. intr. Duc vĭață de tîlhar. – Mold. tălh-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tâlhărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. tâlhăreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÂLHĂRÍT s. v. banditism, gangsterism, jaf, tâlhărie.

TÂLHĂRÍ vb. v. jefui, prăda.

tîlhărit s. v. BANDITISM. GANGSTERISM. JAF. TÎLHĂRIE.

Intrare: tâlhărit
tâlhărit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tâlhărit
  • tâlhăritul
  • tâlhăritu‑
  • tâlhări
  • tâlhărita
plural
  • tâlhăriți
  • tâlhăriții
  • tâlhărite
  • tâlhăritele
genitiv-dativ singular
  • tâlhărit
  • tâlhăritului
  • tâlhărite
  • tâlhăritei
plural
  • tâlhăriți
  • tâlhăriților
  • tâlhărite
  • tâlhăritelor
vocativ singular
plural
Intrare: tâlhări
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tâlhări
  • tâlhărire
  • tâlhărit
  • tâlhăritu‑
  • tâlhărind
  • tâlhărindu‑
singular plural
  • tâlhărește
  • tâlhăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tâlhăresc
(să)
  • tâlhăresc
  • tâlhăream
  • tâlhării
  • tâlhărisem
a II-a (tu)
  • tâlhărești
(să)
  • tâlhărești
  • tâlhăreai
  • tâlhăriși
  • tâlhăriseși
a III-a (el, ea)
  • tâlhărește
(să)
  • tâlhărească
  • tâlhărea
  • tâlhări
  • tâlhărise
plural I (noi)
  • tâlhărim
(să)
  • tâlhărim
  • tâlhăream
  • tâlhărirăm
  • tâlhăriserăm
  • tâlhărisem
a II-a (voi)
  • tâlhăriți
(să)
  • tâlhăriți
  • tâlhăreați
  • tâlhărirăți
  • tâlhăriserăți
  • tâlhăriseți
a III-a (ei, ele)
  • tâlhăresc
(să)
  • tâlhărească
  • tâlhăreau
  • tâlhări
  • tâlhăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tâlhări

etimologie:

  • tâlhar
    surse: DEX '98 DEX '09