Definiția cu ID-ul 934147:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÎMPLĂ1, tîmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. Fata începu a plînge, cu mîna stîngă la tîmplă. SADOVEANU, M. C. 63. Tîmpla îi stă greu sprijinită pe mînă și cotul i s-afundă în pernă. VLAHUȚĂ, O. A. 139. Ia o drughineață groasă de stejar în mînă... și pîc! la tîmpla dracului cea dreaptă. CREANGĂ, P. 55. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie, Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie, Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie. EMINESCU, O. I 79. ◊ (Poetic) Moșneag senin, eu tîmpla ta curată, O cer, pe veci, nădejdii mele pază. GOGA, P. 26. ◊ (Prin metonimie) Vartolomeu Diaconu încercă să-l vadă pe d. Demetru Demetrian cu tîmplele cărunte. C. PETRESCU, A. 458. Deși începuse a-i cărunți tîmplele, de rele tot nu se lăsa. STĂNOIU, C. I. 145.