2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SURGUNÍ vb. IV v. surghiuni.

SURGUNÍ vb. IV. v. surghiuni.

SURGHIÚN1, surghiuni, s. m. (Învechit) Exilat, deportat. Am pribegit ca un surghiun prin țări străine. La TDRG. ◊ Expr. A face (sau a porni, a trimite, a duce) surghiun = a exila, a deporta. A doua zi pînă în ziuă Clucerul era pornit surghiun la Snagov cu cămașa pecetluită pe el. GHICA, S. A. 53. A se duce surghiun = a pribegi. (Atestat în forma surgun) Numai eu cu Zaharia, ghemuiți în căruța lui moș Luca ne duceam surgun, dracului pomană. CREANGĂ, A. 123. – Variantă: surgún s. m.

SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. (Astăzi rar) A exila, a deporta. Poruncește mai bine să-mi taie capul sau surghiunește-mă ca pe atîți alți boieri pămînteni ai țării. FILIMON, C. 63. ◊ Fig. Aici în strada Țicău numărul 4, nu era numai o locuință mizerabilă într-o margine umilită de tîrg. Era mai cu samă un exil. Surghiunit de împrejurările vieții se afla aici Ion Creangă în calitatea lui de cărturar. SADOVEANU, E. 94. ◊ Refl. pas. Lala-Mahomet ce se numise vizir, surghiunindu-se Sinan, murise trei zile după aceea. BĂLCESCU, O. II 166. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. Dacă adevărul ar fi surghiunit de pre pămînt, numai în vorba a doi șireți s-ar putea afla. NEGRUZZI, S. III 293. – Variantă: surguní (HOGAȘ, M. N. 13, HASDEU, I. V. 229) vb. IV.

SURGÚN s. m. și n. v. surghiun.[1]

  1. Deși DLRM nu specifică, am adăugat „și n.”, conform mențiunii de la surghiun. gall

surghiunì (surgunì) v. 1. a exila: mai bine surghiunește-mă FIL.; 2. a proscrie: teama de a fi surguniți pe la mănăstiri AL.

surghiunésc v. tr. (d. surghiun, ca și sîrb. surgunisati și ngr. surgunévo). Rar. Azĭ. Exilez. – În Mold. și surgunesc.

Intrare: surguni
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • surguni
  • surgunire
  • surgunit
  • surgunitu‑
  • surgunind
  • surgunindu‑
singular plural
  • surgunește
  • surguniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • surgunesc
(să)
  • surgunesc
  • surguneam
  • surgunii
  • surgunisem
a II-a (tu)
  • surgunești
(să)
  • surgunești
  • surguneai
  • surguniși
  • surguniseși
a III-a (el, ea)
  • surgunește
(să)
  • surgunească
  • surgunea
  • surguni
  • surgunise
plural I (noi)
  • surgunim
(să)
  • surgunim
  • surguneam
  • surgunirăm
  • surguniserăm
  • surgunisem
a II-a (voi)
  • surguniți
(să)
  • surguniți
  • surguneați
  • surgunirăți
  • surguniserăți
  • surguniseți
a III-a (ei, ele)
  • surgunesc
(să)
  • surgunească
  • surguneau
  • surguni
  • surguniseră
Intrare: surgun (s.m.)
surgun (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • surgun
  • surgunul
  • surgunu‑
plural
  • surguni
  • surgunii
genitiv-dativ singular
  • surgun
  • surgunului
plural
  • surguni
  • surgunilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)