sorean, ~ă [At: DDRF / V: sur~ / Pl: ~eni, ~ene / E: soare³ + -ean] 1 smf Pește de apă dulce, cu lungimea medie de 7-8 cm, cu solzi lucitori, care înoată la suprafața apei Si: (reg) muscan, soreașcă, sorenaș (Leucaspius delineatus). 2 smf (Reg) Obleț (Alburnus alburnus). 3 smf (Iht; reg) Biban-soare (Lepomis gibbosus). 4 sf (Bot; Mol) Floarea-soarelui (Helianthus annuus).

SOREAN, soreni, s. m. (Iht.) Obleț. O știucă se zvîrli pe fața bălții, fulgerînd după soreni. SADOVEANU, O. A. II 146.

SOREAN ~eni m. Pește dulcicol de talie mică, cu solzi mărunți, argintii, având gura oblică; obleț; albișoară. /soare + suf. ~ean

sorean m. Mold. soiu de pește cu solzii lucitori numit și soreață (Alburnus lucidus). [Derivat din soare].

soreán și zoreán m., pl. enĭ (Cp. cu rut. zorĕányĭ, înstelat, d. zórĕa, stea, pin aluz. al asemănarea luĭ cu ocheana. V. ocheană 2). Est. Un mic pește argintiŭ numit și săbioară (alburnus lúcidus), maĭ mic de cît ocheana, cu care seamănă perfect. – în Olt. și soreață, pl. ețe? La Tkt. zorean, alt pește (blicca), care e un fel de plătică. V. obleț și rîbiță.

surean sm vz sorean

sorean (pop.) s. m., pl. soreni

sorean (pop.) s. m., pl. soreni

sorean s. m., pl. soreni

SOREAN s. 1. v. obleț. 2. (Leucaspius delineatus) (prin Transilv.) muscan.

SOREAN s. v. biban-soare, caracudă, caras.

SOREAN s. (IHT.) 1. (Alburnus alburnus) albișoară, obleț, (reg.) arvat, sabiță, săbioară, soreancă, soreață, sureatcă, uclei, (Dobr.) stoicesc, (Munt.) stoiceț. 2. (Leucaspius delineatus) (prin Transilv.) muscan.

sorean s. v. BIBAN-SOARE. CARACUDĂ. CARAS.