suplini vt [At: NEGULICI / V: (îvr) ~leni / Pzi: ~nesc / E: it supplire cf plin] 1 A adăuga sau a reface ceea ce lipsește sau nu este suficient Si: a completa, a împlini, a întregi, a ține loc de..., (liv) a suplea. 2 (C. i. oameni care au o anumită funcție) A înlocui (temporar) în funcție, în obligații, ca poziție politică, socială Si: (liv) a suplea. 3 (Pex; c.i. posturi, catedre etc.) A ocupa temporar.

SUPLINI, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (pentru un timp oarecare) în funcții sau în obligații. Suplinea cu demnitate pe mama ei care era bolnavă. BART, E. 311. ◊ (Complementul indică funcția în discuție) Am suplinit o catedră și ne-am cunoscut într-o cancelarie. C. PETRESCU, Î. II 61. 2. A adăuga ceea ce lipsește (v. completa); a împlini înlocuind ceva. Pentru a putea suplini lipsa de personal, noi reguli de muncă au fost introduse. BOGZA, A. Î. 55. Pentru ce, o, tu, dascăle de vînătorie sistematică și rațională, n-ai suplinit lipsele legei... dînd oarecare povețe în privința timpului cînd se cuvine ca vînătorul să-și pună pușca și pofta în cui? ODOBESCU, S. III 38.

SUPLINI vb. IV. tr. 1. A ține locul cuiva (care lipsește). 2. A împlini o lipsă, a pune la loc; a completa. [P.i. -nesc. / < it. supplire, fr. suppléer, cf. lat. supplere – a umple din nou].

SUPLINI vb. tr. 1. a înlocui temporar pe cineva în funcție, a ține locul. 2. a adăuga ceea ce lipsește, a împlini, a completa. (după it. supplire)

A SUPLINI ~esc tranz. 1) (persoane sau obiecte) A schimba (într-o calitate), ținând locul temporar; a substitui; a înlocui. 2) A întregi, adăugând ceea ce lipsește; a completa; a complini. /<it. supplire

suplinì v. 1. a adăoga ce lipsește; 2. a înlocui pe cineva care lipsește: a suplini pe un profesor; 3. a repara lipsa: vitejia unei armate suplinește numărul.

supleni v vz suplini

*suplinésc v. tr. (d. plin, după îm-plinesc, p. a traduce pe lat. supplire și fr. supplier). Țin locu: a suplini un profesor absent. Completez lipsa: a suplini lipsa de experiență pin geniŭ, vitejia uneĭ armate suplinește număru.

suplini (a ~) (desp. su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinesc, 3 sg. suplinește, imperf. 1 suplineam; conj. prez. 1 sg. să suplinesc, 3 să suplinească

suplini (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinesc, imperf. 3 sg. suplinea; conj. prez. 3 să suplinească

suplini vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinesc, imperf. 3 sg. suplinea; conj. prez. 3 sg. și pl. suplinească

SUPLINI vb. a înlocui. (Pe timpul cât m-a ~ la catedră.)

SUPLINI vb. a înlocui. (Pe timpul cît m-a ~ la catedră.)

suplini (-nesc, -it), vb. – A substitui, a înlocui. It. supplire adaptat la conjug. lui a împlini. – Der. suplinitor, adj. (care suplinește). – Cf. supleant, s. m., din fr. suppléant; der. supleanță, s. f., din fr. suppléance.