supea sf vz supeu

supeu sn [At: STAMATI, D. / V: (înv) supea sf (Pl: ~ele) / Pl: ~ri / E: fr soupé] 1 Masă (cu caracter intim, special sau festiv) care se ia seara târziu (după ieșirea de la un spectacol).

șupăi v vz șupi¹

șupi² vt [At: CUV. D. BĂTR. I, 304 / Pzi: ~pesc / E: nct] 1 (Înv) A jefui. 2 (Olt) A fura (1).

șupi¹ [At: (a. 1662) CGR 161/2 / V: (reg) ~păi / Pzi: șup, ~pesc / E: ns cf ger dal schuppen „a ghionti, a îmbrânci”] 1-2 vri (Reg) A se năpusti. 3 vt (Trs; c. i. persoane) A bate (92).

SUPEU, supeuri, s. n. (Franțuzism) Masă care se ia seara tîrziu (după ieșirea de la un spectacol). Sînt în seara asta de carnaval, în palatele venețiene, două mii de supeuri strălucite. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Tîrît de Ana la spectacole și baluri, la curse și la recepții, la supeuri... tînjea după timpul cînd... citea seara «Universul» în papuci, la gura sobei. C. PETRESCU, C. V. 237. La supeu, d. Mialache povestește cu de-amănuntul toate peripețiile prin care a trecut. CARAGIALE, M. 174. – Scris și: (după franțuzește) soupe (ALECSANDRI, T. 740).

SUPEU s.n. Cină; masă servită seara tîrziu, după ieșirea de la un spectacol etc. [< fr. souper].

SUPEU s. n. masă servită seara târziu (după un spectacol). (< fr. souper)

SUPEU ~ri n. Masă care se servește seara târziu (mai ales după o reprezentație); cină târzie. /<fr. soupé

ȘUPI vb. (ȚR) 1. A se repezi, a se năpusti. Cum le aduc banii și pungile, ei șupesc dă le numără ei singuri. ÎNV. 1642, 10^r. 2. A bate, a lovi; a schingiui. Trupul acesta ce iaste împotrivă lui Dumnezeu și a multe răutăți și vinovat, cătră omorîrea caznelor a-l șupi și cu Isus Hrislos a se răstigni. C 1688, 425^r. 3. A răpi, a fura; a lua. Razhištaju, șupesc, jăhuiesc. – Uhaplĕetŭ, șupeaște, apucă, răpeaște. ST. LEX., 304. Iară ea, sărind, îndată șupeaște cîte una dintr-însele și cu aceaea să hrăneaște. F 1700, 258^r; cf. LEX., 68^r; LEX. 1683, 13^r; E 1717, 158^v. ◊ Fig. Neaducindu-și ei aminte de toate, judecară. svre moarte, supindu-si ei spre vînzarea lui pre unul den ucenicii lui. VI 1671, 70v; cf. VI 1673, 42^r; VI 1700, 42^v; VI 1779, 151^v. Etimologie necunoscută. Cf. germ. dial. schuppen „a înghionti, a îmbrînci”. Vezi și șupire, șupitor. Cf. s t o r o h ă n i, z m i c u r a.

supeu n. cină, mai ales după miezul nopții (= fr. soupé).

*supéŭ n., pl. urĭ (fr. souper și soupé) Barb. Cină (maĭ ales noaptea după ieșirea de la spectacule).

șupésc v. tr. (cp. cu cĭupesc). Cor. ș. a. Înhaț, înșfac.

supeu s. n., art. supeul; pl. supeuri

supeu s. n., art. supeul; pl. supeuri

supeu s. n., art. supeul; pl. supeuri

supeu, -peuri.

ȘUPI vb. v. arunca, azvârli, bate, izbi, lovi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.

șupi vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. BATE. IZBI. LOVI. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

șupi², șupesc, vb. IV 1. (înv.) a jefui; a răpi. 2. (despre persoane) a bate, a lovi.