13 definiții pentru suliman


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SULIMÁN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen.

SULIMÁN, sulimanuri, s. n. 1. (Înv.) Fard; sulimeneală (2). 2. Plantă erbacee păroasă, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen.

SULIMÁN, sulimanuri, s. n. Preparat cosmetic, de obicei alb sau roșu, întrebuințat pentru a da feței culoarea voită și pentru a-i acoperi ridurile; fard, dres (pentru față). Cucoana Liza Damian nu era babă de loc, și cu atît mai puțin zugrăvită... cu suliman. HOGAȘ, DR. II 136. Îți mai trebuie cîte-un ban Ca să-ți cumperi suliman. TEODORESCU, P. P. 132. ◊ Piatra sulimanului v. piatră (II 3).

SULIMÁN ~uri n. înv. Produs cosmetic pentru colorat fața și buzele; fard. /<turc. sülümen

suliman n. 1. dres pentru față: piatra sulimaniului sau piatră bună pentru făcut alifie de obraz CR.; 2. plantă cu florile obișnuit albastre. (Ajuga genevensis). [Turc. SÜLÜMEN, lit. arsenic].

sulimán n, pl. urĭ și e (turc. [d. ar.] sülümen, arsenic, d. vit. solimato, lat. sublimatum, sublimat; bg. sĭulemen, sîrb. sulimen, rus. sulemá, ngr. sulimás, sp. solimán). Dres, substanță de colorat fața ca să pari maĭ frumoasă (barb. fr. fard). V. alman, soliman.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sulimán (înv., pop.) s. n., (farduri) pl. sulimánuri

sulimán s. n., (farduri) pl. sulimánuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SULIMÁN s. (BOT.; Ajuga genevensis) (reg.) gubănaș, lavrentină, vineriță, vinețică, iarbă-de-greutate.

SULIMAN s. (BOT.; Ajuga genevensis) (reg.) gubănaș, lavrentină, vineriță, vinețică, iarbă-de-greutate.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sulimán (-nuri), s. n.1. Fard, sulimeneală. – 2. Plantă (Ajuga genevensis). – Var. soliman. Tc. (arab.) sülümen „arsenic”, din lat. sublimatum (Eguilaz 494; Roesler 602; Șeineanu, II, 328), cf. ngr. σουλιμᾶς, bg. sulimen.Der. sulemeni (var. sulimeni, sulimini și der.), vb. refl. (a se farda, a se boi); sulemeneală, s. f. (fard, suliman).

Intrare: suliman
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suliman
  • sulimanul
  • sulimanu‑
plural
  • sulimanuri
  • sulimanurile
genitiv-dativ singular
  • suliman
  • sulimanului
plural
  • sulimanuri
  • sulimanurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)