SUEDEZĂ s. f. (< Suedia + suf. -ez): limbă germanică din grupul de nord, devenită independentă în epoca vikingilor, ca urmare a dezmembrării popoarelor nordice. Există trei etape în dezvoltarea acestei limbi: vechea suedeză (care ține până la începutul secolului al XIV-lea), în care sunt scrise cele mai vechi texte (inscripții runice din secolele IX-X); suedeza medie (secolele XIV-XV), în care apar primele documente scrise cu alfabet latin (reprezentate prin texte de legi din secolul al XIV-lea, transmise anterior pe cale orală, cu o limbă apropiată de cea vorbită), în care se scriu opere cu conținut foarte variat (cărți religioase, legende, romane cavalerești, cărți de medicină, de astronomie etc.), se fac multe traduceri și împrumuturi de cuvinte din limbile clasice (latină, greacă). Limba scrisă suedeză din această perioadă a fost puternic influențată de latină, atât în construcțiile sintactice, cât și în cele stilistice; suedeza modernă (de la începutul secolului al XVI-lea până azi), pe baza căreia a fost creată o limbă literară națională. După câștigarea independenței de stat, a fost introdus tiparul și s-a tradus biblia în limba suedeză, au apărut lucrări cu caracter religios (mai ales în secolul al XVI-lea), o literatură bogată și variată, primele dicționare și gramatici (în secolul al XVI-lea). Au continuat împrumuturile de termeni din alte limbi (în perioada Reformei, din germană, iar în perioada Renașterii, din latină și greacă). În secolul al XVIII-lea, s-a exercitat puternic influența franceză asupra s., determinând-o să împrumute o serie de termeni (franceza era atunci limba diplomației și a societății culte). În secolul al XIX-lea, s-a manifestat o reacție împotriva împrumuturilor străine. Cu toate acestea, în s. au intrat atunci multe cuvinte din daneză și norvegiană. S. seamănă foarte mult cu daneza și norvegiana, fapt care ușurează enorm înțelegerea dintre vorbitorii acestor trei limbi germanice (caz unic în lume). Nu există granițe dialectale precise pe tot teritoriul scandinav, cele trei limbi formând o unitate lingvistică, în ciuda diferențelor dintre ele.