substantivare sf [At: PHILIPPIDE, P. 175 / Pl: ~vări / E: substantiva] 1 Transformare în substantiv Si: substantivizare (1), (îvr) substantificare (1). 2 Întrebuințare cu valoare de substantiv Si: substantivizare (2), (îvr) substantificare (2). corectat(ă)

SUBSTANTIVARE, substantivări, s. f. Faptul de a (se) substantiva.

SUBSTANTIVARE s.f. Faptul de a (se) substantiva; substantivizare. [< substantiva].

SUBSTANTIVA, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința cu valoare de substantiv o parte de vorbire care aparține altei clase gramaticale decât substantivul; a substantiviza. – Din fr. substantiver.

substantiva [At: PHILIPPIDE, P. 175 / Pzi: ~vez / E: fr substantiver] 1 vt A face să capete valoare de substantiv. 2-3 vtr A (se) transforma în substantiv Si: a substantiviza (2-3), (îvr) a substantifica (1). 4-5 vtr A (se) întrebuința cu valoare de substantiv Si: a substantiviza (4-5), (îvr) a substantifica (2).

SUBSTANTIVA, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința în funcțiune de substantiv o parte de vorbire care aparține altei categorii gramaticale decît substantivul. ♦ Refl. (Despre părți de vorbire care aparțin altei categorii gramaticale decît substantivul) A se transforma în substantiv, a deveni substantiv.

SUBSTANTIVA, substantivez, vb. I. Tranz. A întrebuința în funcție de substantiv o parte de vorbire care aparține altei categorii gramaticale decît substantivul. ♦ Refl. (Despre părți de vorbire care aparțin altei categorii gramaticale decît substantivul) A se transforma în substantiv, a deveni substantiv. – Fr. substantiver.

SUBSTANTIVA vb. I. tr. A folosi cu funcție de substantiv un cuvînt care are o altă categorie gramaticală. ♦ refl. A se transforma în substantiv; a se substantiviza. [Cf. fr. substantiver].

SUBSTANTIVA vb. tr., refl. a (se) transforma în substantiv, a (se) substantiviza. (< fr. substantiver)

A SE SUBSTANTIVA pers. 3 se ~ează intranz. v. A SE SUBSTANTIVIZA. /<fr. substantiver

A SUBSTANTIVA ~ez tranz. v. A SUBSTANTIVIZA. /<fr. substantiver

substantivare s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări

substantivare s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări

substantivare s. f., g.-d. art. substantivării; pl. substantivări

substantiva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. substantivez, 3 substantivează; conj. prez. 1 sg. să substantivez, 3 să substantiveze

substantiva (a ~) vb., ind. prez. 3 substantivează

substantiva vb., ind. prez. 1 sg. substantivez, 3 sg. și pl. substantivează

SUBSTANTIVARE s. (GRAM.) substantivizare. (~ adjectivelor.)

SUBSTANTIVARE s. (GRAM.) substantivizare. (~ adjectivelor.)

SUBSTANTIVA vb. (GRAM.) a (se) substantiviza.

SUBSTANTIVA vb. (GRAM.) a (se) substantiviza.

SUBSTANTIVARE (SUBSTANTIVIZARE) s. f. (< substantiva, cf. fr. substantiver): transformare a unei părți de vorbire în substantiv cu ajutorul articolelor și al topicii. Se vorbește astfel despre s. adjectivului, a numeralului, a pronumelui, a verbului, a adverbului și a interjecției, ca de exemplu frumosul, un leneș, cel sărac; treiul, un trei; sinea, ielele, eul, nimicul, un nimic; trecerea, o trecere, aratul, un arat, rănitul, un rănit, cel rănit; binele, un bine; oful, un of, vaiul etc.