STUDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; cercetare a unei probleme, a unui fenomen etc. ♦ Spec. însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Exp. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ. ♦ (Teatru; în exp.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales îmbunătățirii tehnicii instrumentale. – Din lat. studium, it. studio.

studiu sn [At: GENILIE, G. 5/15 / V: (înv) ~ie, ștudie / Pl: ~ii / E: lat studium, it stúdio] 1 Îndreptare (totală) a atenției asupra unui obiect al cunoașterii (obiect concret, ființă etc. sau stare, însușire, fenomen etc., ori concept, formă de activitate umană etc. pentru a-i descoperi și a-i cunoaște (până în cele mai mici amănunte) structura internă cu elementele care o compun și cu însușirile acestora, pentru a înțelege mecanismul intim și modul, regulile, legile etc. de funcționare a acestuia, pentru a-i putea evalua importanța, utilitatea etc. Si: analizare (1), analiză (5), căutare (22), cercetare (2), investigare, investigație, observare, observație, privire, scrutare, studiere, urmărire, (liv) considerare (1), considerație (2), (rar) studiat¹, (înv) cercare (4), meditare, răspicare, socotire, scrutin. 2 (De obicei cu determinări care precizează domeniul) Lucrare științifică ce pornește, rezultă dintr-un studiu. 3 Depunere a unei activități intelectuale atente, intense (și sistematice) pentru a dobândi, a reține etc. cunoștințe teoretice și practice specifice unor obiecte de învățământ Si: citire (9), însușire, învățare, învățătură, studiere (3), (îvp) pricopsire. 4 (Pex; lpl) Pregătire (intelectuală) dobândită, de obicei, într-o instituție de învățământ (superior) Si: învățătură, școală. 5 (Rar; pgn) Cultură (11) Vz instrucție. 6 (Îe) A pune o piesă în ~ A începe repetițiile la o piesă de teatru. 7 (Pex) Materie. 8 Compoziție muzicală (cu caracter de virtuozitate) compusă mai ales pentru exerciții. 9 (Spc) Exercițiu (vocal sau instrumental) făcut în scopul dobândirii unor deprinderi ale perfecționării în executarea unei compoziții. 10 Desen artistic executat rapid după un model care fixează primele observații directe ale pictorului sau ale sculptorului (și care servește în realizarea operei definitive). 11 Prima formă executată, de obicei, în cărbune, în creion sau în peniță, a concepției unui tablou, a unei sculpturi, a unui proiect de arhitectură etc. Si: schiță¹.

STUDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu. ♦ Spec. Însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Expr. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ; a urma cursurile unei școli, instituții de învățământ. ♦ (Teatru; în expr.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales unui scop pedagogic (de exercițiu). – Din lat. studium, it. studio.

STUDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia; muncă intelectuală depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu; studiere. ◊ Expr. A pune o piesă de teatru în studiu = a începe repetițiile unei piese în vederea reprezentării pe scenă. 2. (Mai ales la pl.) Însușire de cunoștințe științifice; învățătură. După aceste puține cuvinte schimbă conversațiunea, întrebîndu-mă despre studiile ce făcusem la Paris. GHICA, S. A. 101. ♦ Materie de învățămînt. Fizica e un studiu care leagă teoria cu practica. 3. Lucrare, operă științifică. Nu voi face nici un fel de studiu și nici un fel de analiză a poeziei populare. SADOVEANU, E. 11. Socotesc că dumneata despre aceste opere vrei să faci un studiu critic de literatură. CARAGIALE, O. VII 217. Prologul cu care începe cartea intitulată («Ciocoii» este un studiu psihologic. GHICA, S. A. 80. 4. Schiță parțială cu ajutorul căreia pictorul sau sculptorul compun și execută o operă definitivă. Cap de studiu. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată de obicei unui scop pedagogic (de exercițiu). Studiile lui Rahmaninov. – Variantă: (învechit) studie (NEGRUZZI, S. II 140, RUSSO, O. 64) s. f.

STUDIU s.n. 1. Faptul de a studia; muncă intelectuală care are ca scop însușirea de cunoștințe speciale, aprofundate. ♦ Cercetare, examinare amănunțită și aprofundată a unei probleme, a unui fenomen etc. 2. Lucrare, operă științifică. 3. Schița unui desen, a unei sculpturi proiectate. ♦ Bucată muzicală compusă mai ales pentru exerciții. 4. Materie de învățămînt. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. studio, lat. studium, cf. fr. étude].

STUDIU s. n. 1. acțiunea de a studia; muncă intelectuală care are ca scop însușirea de cunoștințe speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amănunțită și aprofundată a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ însușire de cunoștințe științifice, învățătură. 2. materie de învățământ. 3. lucrare, operă științifică. 4. schiță a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, scrisă mai ales pentru exerciții. (< lat. studium, it. studio)

studiu s. n. în sint. s. (ciclu de) studii aprofundate (înv.) Masterat ◊ „Ministerul Învățământului a aprobat recent Metodologia de organizare și desfășurare a dizertației pentru absolvenții ciclului al III-lea de învățământ (studii aprofundate).” R.l. 15 VI 95 p. 5; v. și master

STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuală depusă în vederea soluționării unor probleme științifice într-un anumit domeniu; cercetare științifică. ~ul artelor. 2) Lucrare științifică. 3) Proces de acumulare a cunoștințelor; învățătură. 4) la pl. Ansamblu de cunoștințe acumulate în acest proces; învățătură. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-și face ~ile a urma cursurile unei instituții de învățământ. 5) Materie de învățământ. 6) Schiță preliminară executată de artiștii plastici în procesul de elaborare a unei opere de artă. 7) Compoziție muzicală destinată, mai ales, pentru exerciții. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio

studiu n. 1. lucrarea minții, care caută să învețe sau să aprofundeze un obiect; 2. orice lucrare preparatoare: a pune un proiect de lege la studiu; 3. model de desen: studiu după antică; 4. compozițiune de muzică pentru studiu; 5. diferite grade de învățământ: și-a terminat studiile.

*stúdiŭ n. (lat. studium, fr. étude). Învățătură, instrucțiune, ocupatiune cu știința: a te deda studiuluĭ. Fig. Cercetare, examinare, observatiune, analiză: a lua, a pune un proĭect de lege în studiŭ. Bucată de pictură sau de muzică p. studiu: studiĭ de Rafael. Pl. A pleca la studiĭ, a pleca la învățătură (la o școală mai înaltă, în alt oraș orĭ în altă țară. A face studiĭ, a studia: a face studiĭ de mecanică, a face studiĭ relativ la o chestiune. A avea studiĭ, a fi învățat multă carte: tînăr cu studiĭ.

studie sf vz studiu

STUDIE s. f. v. studiu.

studiu [diu pron. dĭu] s. n., art. studiul; pl. studii, art. studiile (desp. -di-i-)

studiu [diu pron. dĭu] s. n., art. studiul; pl. studii, art. studiile (-di-i-)

studiu (tipuri de învățământ, materii, lucrări de literatură și arte) s. n. [-diu pron. -dĭu], art. studiul; pl. studii, art. studiile (sil. -di-i-)

studiu

studiu, -dii.

STUDIU s. 1. v. învățare. 2. (înv.) citanie. (~ al istoriei.) 3. v. învățătură. 4. învățătură, școală. (A plecat la ~.) 5. (la pl.) v. învățătură. 6. v. analiză. 7. v. cercetare. 8. (concr.) lucrare. (Un mic ~ asupra poeziei românești.) 9. v. cercetare.

STUDIU s. 1. învățare, studiere. (~ materiei pentru examen.) 2. (înv.) citanie. (~ istoriei.) 3. învățare, învățătură, (înv.) deprindere. (S-a pus pe ~.) 4. învățătură, școală. (A plecat la ~.) 5. (la pl.) carte, cultură, cunoștințe (pl.), instrucție, învățătură, pregătire, (înv. și pop.) slovă, (înv. și reg.) cărturărie, (reg.) scrisoare, (înv.) minte, pricopseală, pricopsire. (Om cu ~.) 6. analizare, analiză, cercetare, examen, examinare, investigare, investigație, studiere, (pop.) cercare, (înv.) răspicare, (fig.) explorare. (Un ~ critic al problemelor.) 7. (concr.) cercetare. (A publicat un ~ temeinic.) 8. (concr.) lucrare. (Un mic ~ asupra poeziei românești.) 9. analiză, cercetare, examinare, observare, observație, scrutare, studiere, (pop.) iscodire, (înv.) iscoadă, ispită, ispitire. (~ atent al cuiva.)

studiu (< fr. étude), piesă instrumentală axată cel mai adesea pe una sau mai multe probleme de ordin tehnic: game*, arpegii*, cromatisme*, pasaje în octave, staccato* etc. Atunci când nu urmărește scopuri exclusiv didactice (ca de ex. s. de C. Czerny), s. relevă în mod egal substanța muzicală și caracterul de virtuozitate, abordând un conținut de nivel artistic notabil. S. nu are structură fixă, putându-se încadra în forme simple, cum ar fi cea de lied*, sau mai complexe: fugă*, rondo*, variațiuni (v. temă). S. celebre au compus: Schumann, Chopin, Listz, Debussy, Milhaud, Bartók, Messiaen.

ACADEMIA DE STUDII SOCIAL-POLITICE, instituție cu un accentuat caracter politic creată în 1945 pentru pregătirea și perfecționarea activiștilor de partid, de stat ș.a. Și-a încetat activitatea în dec. 1989. Cunoscută sub numele de Academia „Ștefan Gheorghiu”.

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ DE STUDII SUD-EST EUROPENE (A.I.S.S.E.E.), organism științific neguvernamental, creat din inițiativa României, în 1963, cu sediul la București. Are ca scop promovarea studiilor din sud-estul european în domeniul științelor umanistice. Publică un buletin.

CAHIERS ROUMAINS D’ÉTUDES LITTÉRAIRES, revistă de critică, estetică, istorie literară și literatură comparată, publicată de Editura Univers, în limba franceză. Apare trimestrial, la București, din 1973.

Das eigentliche Studium der Mensehheit ist der Mensch (germ. „Adevăratul studiu al omenirii este omul”) – o cugetare a lui Goethe din romanul său Die Wahlverwandschaften (Afinitățile elective) – partea a Il-a, cap. 7 – apărut în 1809. Moralistul francez Pierre Charron, cu două sute de ani înainte, în Traité de la Sagesse (Tratatul despre înțelepciune, 1601), a formulat aceeași idee: La vraie science et la vraie étude de lhomme, cest lhomme (Adevărata știință și adevăratul studiu al omului, este omul). Lessing, la rîndul lui, recunoștea că: Cea mai nobilă preocupare a omului este omul. Precum se vede, les grands esprits se rencontrent (vezi nr. 609), mai ales cînd este vorba despre om. LIT.

a-și relua studiile la facultate expr. (intl.) a începe o nouă perioadă de detenție.