stuc² sn vz ștuc^1[1]

stuc¹ sn [At: AR (1835), 47¹/12 / V: (înv) stiuc, șt~ / Pl: ~uri / E: fr stuc, it stucco, ger Stuck] 1 Material preparat dintr-un amestec de var stins, praf de marmură și praf de cretă, folosit în decorațiile arhitectonice Si: (rar) stucaj (1), stucărie (1). 2 (Pex) Decorație arhitectonică din astfel de material Si: (rar) stucaj (2), stucărie (2), (înv) mermer.

STUC s. n. Mortar de ipsos amestecat cu praf de piatră și cu clei, căpătînd prin uscare și lustruire aspectul marmurei; se întrebuințează la acoperirea zidurilor interioare, la executarea ornamentelor de arhitectură etc. Salonul în care intrară cei doi musafiri era în stil oriental. Tavan cu ornamente florale în stuc alb, pereți văruiți, șaluri turcești pe pereți. CĂLINESCU, N. 9. – Variantă: ștuc (C. PETRESCU, R. DR. 199) s. n.

STUC s.n. Mortar de ipsos amestecat cu praf de marmură, clei și diverse substanțe colorante, care prin uscare și lustruire devine asemănător marmurii. [Var. ștuc s.n. / cf. it. stucco, fr. stuc].

STUC s. n. mortar de ipsos cu praf de marmură, clei și diverse substanțe colorante, care prin uscare și lustruire imită marmura. (< it. stucco, germ. Stuck, fr. stuc)

STUC ~uri n. Amestec de ipsos cu praf de marmură, clei și substanțe minerale colorante, care, prin uscare și lustruire, capătă aspectul marmurii. /<fr. stuc, it. stucco, germ. Stuck

stuc n. tencueală de ghips ce imitează marmura.

*stuc n., pl. urĭ (it. stucco). Un fel de tencuĭală (compusă de obiceĭ din var stins și din praf de marmură și cretă) care imitează marmura.

stic² sn vz ștuc¹

stiuc¹ sn vz stuc¹ corectat(ă)

stiuc² sn vz ștuc¹

știc³ sn vz ștuc¹

știuc sn vz ștuc¹

știucă³ sf vz ștuc¹

ștuc¹ sn [At: PO 276/22 / V: (înv) -uh, știucă sf, (reg) stic, stiuc, st~, știc, știuc / Pl: -uri / E: ger Stück] 1 (Reg) Parte dintr-un întreg Si: bucată, fragment, porțiune. 2 (Trs; îf știuc) Lot (într-un teren comasat). 3 (Îrg) Exemplar¹ (1). 4 (Îrg; lpl; îf sticuri) Reprize. 5 (Trs; gmî) Piesă de teatru. 6 (Trs; gmî) Pasaj dintr-o operă literară.

ștuc² sn vz stuc

ștuh sn vz ștuc¹

ȘTUC s.n. v. stuc.

ștuc n., pl. urĭ (sas. stuck, germ. stück). Vest. Bucată, fărîmă.

!stuc s. n., (stucaturi) pl. stucuri

stuc s. n.

stuc s. n., pl. stucuri

stuc

STUC s. (CONSTR.) (înv.) mermer. (Decorație arhitectonică din ~.)

STUC s. (CONSTR.) (înv.) mermer. (Decorație arhitectonică din ~.)

ȘTUC s. v. bucată, crâmpei, fracțiune, fragment, frântură, parte, porțiune, secțiune, tranșă.

ștuc s. v. BUCATĂ. CRÎMPEI. FRACȚIUNE. FRAGMENT. FRÎNTURĂ. PARTE. PORȚIUNE. SECȚIUNE. TRANȘĂ.

stuc (-curi), s. n. – Material folosit în decorații arhitectonice; decorație arhitectonică. – Var. ștuc, și der. Fr. stuc. – Der. stuca, vb. (a orna cu stuc); stucatură, s. f., din it. stuccatura. – Var. din germ. Stuck (Borcea 213).

ștuc, ștucuri, s.n. 1. (reg.) bucată, fragment, porțiune; parte dintr-un întreg. 2. (reg.; în forma: știuc) lot, parcelă (într-un teren comasat). 3. (înv. și reg.) exemplar. 4. (reg.; în forma: sticuri) rânduri, reprize. 5. (înv. și reg.) piesă de teatru.