13 definiții pentru strecurătoare

STRECURĂTOÁRE, strecurători, s. f. Vas de bucătărie pentru strecurat lichide, având fundul (de metal) cu găurele sau prevăzut cu o sită de sârmă. ♦ Bucată sau săculeț de pânză rară prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul să se scurgă de zer. – Strecura + suf. -ătoare.

STRECURĂTOÁRE, strecurători, s. f. Obiect de gospodărie pentru strecurat lichide, având fundul (de metal) cu găurele sau prevăzut cu o sită de sârmă. ♦ Bucată sau săculeț de pânză rară prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul să se scurgă de zer. – Strecura + suf. -ătoare.

STRECURĂTOÁRE, strecurători, s. f. Unealtă de gospodărie pentru strecurat lichide, avînd fundul de tablă cu găurele sau din sită de sîrmă. Ceaiul era negru fiindcă mama îl fierbea în cratiță dimpreună cu apa. N-avea strecurătoare să opărească firele deasupra paharului. PAS, Z. I 22. ◊ Fig. Pe sus, norii călătoreau prin cerul de fum. Uneori, din strecurătoarea de ceață, sfîrîia pe pămînt o ploaie subțire și rece. DUMITRIU, B. F. 14. În aer era aur și-n gradine miros și-o umbră adînc-viorie... care trecea prin mreje de frunze ca prin strecurători de lumină. EMINESCU, N. 57. ♦ Pînză rară (sau săculeț de pînză) prin care se strecoară laptele sau în care se pune cașul ca să se scurgă de zer. – Variantă: strecătoáre (DAMÉ, T. 31) s. f.

strecurătoáre s. f., g.-d. art. strecurătórii; pl. strecurătóri

strecurătoáre s. f., g.-d. art. strecurătórii; pl. strecurătóri

STRECURĂTOÁRE s. v. cucurig.

STRECURĂTOÁRE s. (înv. și pop.) strecătoare, (pop.) sită, sitișcă, (reg.) ciurel, găurar, răvar, râușor, sitică. (~ de roșii.)

STRECURĂTOÁRE ~óri f. 1) Vas de bucătărie de formă rotundă, de obicei cu mâner, cu fundul găurit, folosit pentru strecurarea lichidelor. 2) Pânză rară prin care se strecoară laptele sau se scurge cașul de zer. [G.-D. strecurătorii] /a strecura + suf. ~toare

strecurătoare f. unealtă de strecurat.

strecurătoáre și stră- f., pl. orĭ. Unealtă de strecurat (o țesătură de păr orĭ de sîrmă [ca la sită], o împletitură de vărgute, o bucată de pînză, de postav, de tinichea găurită ș. a.): a strecura ceaĭu. – În Trans. Mold. strecătoare, zăgîrnă. V. filtru.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

STRECURĂTOÁRE s. (înv. și pop.) strecătoáre, (pop.) sítă, sitíșcă, (reg.) ciurél, găurár, răvár, rîușór, sitícă. (~ de roșii.)

răzătoáre-strecurătoáre s. f. (gosp.) Obiect de uz casnic, ce servește atât ca răzătoare, cât și ca strecurătoare ◊ „Priviți, de pildă, răzătorile-strecurători din tablă albă.” I.B. 8 IX 67 p. 1 (din răzătoare + strecurătoare)

Intrare: strecurătoare
strecurătoare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular strecurătoare strecurătoarea
plural strecurători strecurătorile
genitiv-dativ singular strecurători strecurătorii
plural strecurători strecurătorilor
vocativ singular
plural