STRĂJER, străjeri, s. m. Paznic, santinelă. De jos sună o poruncă. Toți străjerii, pe podinele lor, se înturnară cu fața la palat. SADOVEANU, F. J. 409. Cîte un pahar de rachiu fu împărțit la fiecare străjer. GANE, N. I 161. În zori de zi străjerul vestește pe-un străin. COȘBUC, P. I 160. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. CREANGĂ, O. A. 166. ◊ Fig. Mai trăiești și-ți merge bine, Vechi străjer? Nu m-ai uitat? E de mult de cînd n-am stat, Ulmule, sub tine. COȘBUC, P. I 260. Lîngă piatra celei gropi Tu să-mi pui străjeri doi plopi. BELDICEANU, P. 101. – Variantă: (învechit) strejar, strejari (DAVILA, V. V. 95, ISPIRESCU, L. 117, ODOBESCU, S. III 110), s. m.