stiuc² sn vz ștuc¹

stic² sn vz ștuc¹

stuc² sn vz ștuc^1[1]

știc³ sn vz ștuc¹

știuc sn vz ștuc¹

știucă³ sf vz ștuc¹

ștuc¹ sn [At: PO 276/22 / V: (înv) -uh, știucă sf, (reg) stic, stiuc, st~, știc, știuc / Pl: -uri / E: ger Stück] 1 (Reg) Parte dintr-un întreg Si: bucată, fragment, porțiune. 2 (Trs; îf știuc) Lot (într-un teren comasat). 3 (Îrg) Exemplar¹ (1). 4 (Îrg; lpl; îf sticuri) Reprize. 5 (Trs; gmî) Piesă de teatru. 6 (Trs; gmî) Pasaj dintr-o operă literară.

ștuh sn vz ștuc¹

ȘTIUC s.n. (Olt., Trans. S) Bucată, parte dintr-un întreg. B: Să mănînce cu bună rînduială la vremea lui, nu cu pornire și cu pripă, nici deodată știucul mare și neamestecat. MD¹, 131^r. C: Odinioară era un corb într-un copaci și ținea în gură un știuc de caș. FL. D 1693, 26^r. Ceale cinci știucuri de lămîie într-însa pusă însămnează ceale cinci rane a lui Hristos. PP, 136^r. Etimologie: germ. Stück. Vezi și știuculeț. Cf. d ă r a b.

ștuc n., pl. urĭ (sas. stuck, germ. stück). Vest. Bucată, fărîmă.

ȘTUC s. v. bucată, crâmpei, fracțiune, fragment, frântură, parte, porțiune, secțiune, tranșă.

ștuc s. v. BUCATĂ. CRÎMPEI. FRACȚIUNE. FRAGMENT. FRÎNTURĂ. PARTE. PORȚIUNE. SECȚIUNE. TRANȘĂ.

știuc (-ci), s. m. – Bucată, fărîmă. Germ. Stück (Mîndrescu, 91; Gáldi, Dict., 196).

ștuc, ștucuri, s.n. 1. (reg.) bucată, fragment, porțiune; parte dintr-un întreg. 2. (reg.; în forma: știuc) lot, parcelă (într-un teren comasat). 3. (înv. și reg.) exemplar. 4. (reg.; în forma: sticuri) rânduri, reprize. 5. (înv. și reg.) piesă de teatru.