ȘTERȚ, șterțuri, s. n. (Reg.) 1. Băț mai gros la un capăt cu care se amestecă zerul, laptele în care s-a pus cheag etc. 2. Fitil pentru opaiț făcut din cârpă; p. ext. opaiț. ♦ Lampă de mână portativă, asemănătoare cu un opaiț folosită în trecut. – Din germ. Sterz.

șterț² [At: GLOSAR REG. / Pl: ~uri sn, ~i sm / E: nct] (Reg) 1 sn Basma (1). 2 sn Cârpă de șters¹ (1). 3 sm (Dep) Bărbat ușuratic.

șterț¹ sn [At: JAHRESBER. XVI, 216 / V: (reg) starț, stearț, steorț, sterci, st~, ~ears, ~earț, ~elț, ~rc, ~rci, ~rt, ~rz / Pl: ~uri / E: ns cf ger Sterz „coadă; corn la plug”] 1 (Reg) Băț de lemn, mai gros la un capăt, cu care se amestecă zerul, laptele pus la fiert sau cel în care s-a pus cheag etc. 2 (Trs) Făcăleț (de amestecat mămăliga). 3 (Trs) Băț cu pămătuf la un capăt, folosit pentru a curăța vatra cuptorului sau coșul casei. 4 (Trs; Mar) Mătură uzată. 5 (Buc; Trs) Fitil pentru opaiț făcut din cârpă. 6 (Reg; pex) Opaiț. 7 (Reg; pex; îf stearț) Candelă (1). 8 (Trs; pex) Felinar (portativ). 9 (Reg; pex; îf ștearț) Faclă¹ (1). 10 (Îrg; spc) Lampă de mină, portativă, asemănătoare cu un opaiț. 11 (Trs; d. îmbrăcăminte; îe) A fi ca ~earțul A fi murdar.

ȘTERȚ, șterțuri, s. n. (Reg.) 1. Băț mai gros la un capăt cu care se amestecă zerul, laptele în care s-a pus cheag etc. 2. Fitil pentru opaiț făcut din cârpă; p. ext. opaiț. ♦ Lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiț, folosită în trecut. – Din germ. Sterz.

ȘTERȚ, șterțuri, s. n. 1. Unealtă pentru mestecat zerul, alcătuită dintr-un băț care are unul din capete mai gros; tăujer. Operația mestecării... cu tăujerul sau șterțul se cheamă urdeală. PAMFILE, I. C. 34. 2. Fitil pentru opaiț, făcut din cîrpă; p. ext. opaiț. ♦ Lampă de mînă, care arde cu seu sau cu ulei de rapiță.

șterț n., pl. urĭ (germ. sterz, coadă, mîner, toartă). Trans. Lopățica cu care se amestecă jintița în căldare (numită tăŭjar la R. S. și ștircă la Hațeg). Ghĭoagă (V. melesteŭ). Lampă de umblat pin mină (numită și ștearț). V. opaiță.

starț sn vz șterț¹

steorț^[1] sn vz șterț¹

sterci sn vz șterț^1[1] corectat(ă)

ștears sn vz șterț¹

ștelț sn vz șterț¹

șterc³ sn vz șterț¹

șterci sn vz șterț¹

ștert sn vz șterț¹

șterz sn vz șterț¹

sterț n. 1. fitil de opaiț; 2. lampa minerilor ardeleni. [Origină necunoscută].

ștearț, V. șterț.

șterț (reg.) s. n., pl. șterțuri

șterț (reg.) s. n., pl. șterțuri

șterț s. n., pl. șterțuri

ȘTERȚ s. v. feștilă, fitil, opaiț.

șterț s. v. FEȘTILĂ. FITIL. OPAIȚ.

ștearț (-erțuri), s. n. – 1. Candelă de seu. – 2. Lampă de miner. – 3. Sucitor, vergea. – Var. șterț, Olt. ștircă. Probabil din germ. Sterz „coadă”, cu sensul special de „mîner” (Tiktin). Nu se folosește în Munt.

șterț², șterțuri, s.n. și șterți, s.m. (reg.) 1. (s.n.) basma, broboadă. 2. (s.n.) cârpă de șters. 3. (s.m.) bărbat ușuratic.

șterț¹, șterțuri, s.n. (reg.) 1. băț mai gros la un capăt, cu care se mestecă zerul și laptele în care s-a pus cheag. 2. fitil pentru opaiț făcut din cârpă; opaiț. 3. lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiț, folosită în trecut; lampa minerului. 4. băț cu pămătuf la un capăt, folosit pentru a curăța vatra cuptorului sau coșul casei. 5. mătură uzată. 6. făcăleț de mestecat mămăliga. 7. (în forma: ștearț) candelă. 8. felinar portativ. 9. (în forma: știarț) flacără. 10. fitil, feștilă.

șterț, șterțuri, s.n. – (reg.) Băț crăpat la un capăt, cu care se amestecă ingredientele din care se prepară urda (Papahagi, 1925; Georgeoni, 1936). – Din germ. Sterz „coadă, mâner” (Scriban, Papahagi, DEX, MDA).

șterț, -uri, s.n. – Băț crăpat la un capăt, cu care se amestecă ingredientele din care se prepară urda (Papahagi 1925; Georgeoni 1936). – Din germ. Sterz (Papahagi; DEX).