stat-major sn [At: AR (1831), 13¹/19 / V: ~aior / Pl: (rar) ~e / E: stat + major (după it stato maggiore, fr état-major)] 1 Organ de conducere al unei mari unități militare, format dintr-un număr variabil de ofițeri organizați în birouri și secții și aflat sub comanda unui șef. 2 (Îs) Marele ~ Organ de conducere a forțelor armate dintr-o țară, format dintr-un anumit număr de ofițeri reprezentând toate armele, organizați în birouri și secții și aflat sub comanda unui șef. 3 Clădire în care își are sediul statul-major (1).

STAT-MAJOR s.n. Grup de ofițeri care funcționează pe lîngă comandamentul unei mari unități; comandament al unei mari unități. [După fr. état-major, it. stato maggiore].

STAT-MAJOR s. n. grup de ofițeri care funcționează pe lângă comandamentul unei mari unități. (după fr. état-major)

stat-major n. 1. corp de ofițeri fără trupă, atașați la un general: Statul-major al armatei se împarte în Stat-major general, compus din generali de divizie si de brigadă, și corpul de Stat-major, compus din ofițeri dela gradul de colonel până la căpitan incluziv; 2. locul unde se află biurourile Statului-major.

*stat-major n., pl. staturĭ-majore saŭ stat-majoare (fr. état-major). Corp de ofițerĭ fără trupă care dă direcțiune armateĭ (adică „creieru armateĭ”). Locu unde se adună statu-major: mă duc la statu-major. Fig. Totalitatea personagiilor maĭ însemnate într’un grup: statu-major al (saŭ stat-majoru) partiduluĭ. V. ștab.

STAT¹, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat¹; b) care e condus și controlat de stat¹, care aparține statului¹; c) care angajează statul¹, care se referă la stat¹. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).

stat³, ~ă a [At: CONTEMPORANUL, IV, 393 / Pl: ~ați, ~e / E: sta] (Îvr; d. lichide) Stătut² (1).

stat² sn [At: CANTEMIR, I. I. I, 141 / V: ~oș / Pl: ~uri, (reg) ~ați sm / E: sta] 1 Oprire. 2 Întrerupere dintr-o mișcare începută sau dintr-o acțiune, dintr-o activitate etc. (în curs) Si: contenire (1), încetare, oprire, potolire, (rar) stare (5), (înv) precurmare. 3 Întrerupere a funcționării unui aparat, a unui mecanism, dispozitiv etc. Si: oprire, (rar) stare (7). 4 Rămânere într-un loc Si: stare (8), ședere. 5 Nepărăsire a locului în care se află Si: rămânere, ședere. 6 Stare (9) pe loc, fără a se (mai) deplasa sau îndepărta de undeva Si: rămânere, ședere. 7 Rămânere în același loc S: stare (10), ședere. 8 Ședere. 9 Rămânere un timp undeva sau la ori cu cineva Si: ședere, (rar) stare (15). 10 (Spc) Rămânere a turmei la pășune. 11 (Pop; îe) A-i ieși (cuiva) cu ~ul A i se împlini (cuiva termenul). 12 Plutire. 13 Petrecere a timpului cu cineva sau cu ceva Si: stare (17). 14 Preocupare. 15 Stare (19). 16 (Rar) Stare (20). 17 Stare (21). 18 Stare (22). 19 Stare (23). 20 (Reg) Poziție (1). 21 Stare (27). 22 Rămânere pe ceva, sprijinindu-se pe partea inferioară a bazinului Si: așezare, stare (32), (pop) ședere. 23 (Îvp) Statură (1). 24 (Îvp) Statură (3). 25 (Îrg) Distanță pe verticală. 26 (Îrg; spc) Înălțime. 27 (Îrg; spc) Adâncime (2). 28 (Îvp; de obicei îs ~ de om) Mărime egală cu aproximativ înălțimea medie a unui om, folosită ca unitate de măsură pentru înălțime sau adâncime. 29 (Reg; șîs lumină ~) Lumânarea care are, de obicei, mărimea unui stat (28) și care este așezată lângă mort Si: privighetoare V toiag. 30 (Îc) ~u-Palmă(-Barbă sau Barba-cot) sau (reg) Stati-Cot (cu-Barba-de-un Cot), Stati-Cot-Palmă-(sau Palma-)-Picior, Stați-Cot Numele unui personaj fantastic din basmele populare românești, imaginat de obicei ca un pitic bătrân, cu barbă foarte lungă (de un cot) și albă, cu puteri supranaturale, răutăcios și perfid, care locuiește mai ales sub pământ sau prin păduri și călărește, adesea, pe o jumătate dintr-un iepure (șchiop) Si: Tartacot. 31 Deținere (de obicei sau temporar) a unui anumit loc în spațiu Si: aflare (5), fire (1), găsire (1), (rar) stare (32). 32 Deținere a unei existențe reale într-un anumit loc Si: existență (1), fire (10), (rar) stare (33). 33 Ocupare conștientă a unui anumit loc în spațiu Si: așezare (1), (rar) stare (33). 34 (Rar) Atârnare (5). 35 Deținere a unui domiciliu undeva Si: domiciliere, locuire, (rar) stare (36) (îvp) sălășluire, ședere, (pop) hălăduire (8), (îvp) băcuire, (înv) sălășluire. 36 Rămânere într-o anumită situație, într-un anumit fel sau în anumite condiții Si: (rar) stare (37). 37 (Îvr; îe) A sosi la vârsta de ~ A ajunge la maturitate. 38 (Înv) Stare (38). 39 (Îvr; îs) ~ul lucrurilor Stare (39) de lucruri. 40 (Îe) A fi în ~ A fi în stare (44). 41 (Îvr; îe) A pune în ~ A aduce în stare (45). 42 (Înv) Ipostază. 43 (Mar; Trs) Avere (4). 44 (În feudalism) Stare (60).

stat¹ sn [At: CANTEMIR, I. I. I, 67 / V: (îvr) ~uș, (reg; iuz) șt~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat status, fr état, it stato, ger Status] 1 (Urmat de determinări care indică felul) Instituție suprastructurală care constituie un instrument principal de organizare politică și administrativă a unei comunități umane aflate pe un teritoriu determinat, prin intermediul căreia se exercită funcționalitatea sistemului social global, sunt reglementate relațiile politice dintre oameni etc. Si: țară, (înv) politie, publică, (tcî) memlechet. 2 Teritoriu și populația asupra cărora își exercită autoritatea această instituție Si: țară, (înv) politie, publică, (tcî) memlechet. 3 (Îs) ~ membru Stat¹ (1) care face parte dintr-o organizație internațională cu drepturi și obligații depline. 4 (Îs) ~ (membru) asociat Stat¹ (1) care face parte dintr-o organizație internațională având drepturi și obligații limitate. 5 (Îs) Imn de ~ Imn național al unei țări. 6 (Îs) Examen de ~ Examen susținut în fața unei comisii speciale, după absolvirea unei instituții de învățământ superior în vederea obținerii diplomei Si: examen de licență. 7 (Îla) De ~ Care emană de la un stat¹ (1) Si: oficial. 8 (Îal) Al statului¹ (1) Si: oficial. 9 (Îal) Care este condus și controlat de stat¹ (1) Si: oficial. 10 (Îal) Care aparține statului¹ (1) Si: oficial. 11 (Îal) Care se referă la stat¹ (1). 12 (Îal) Care angajează statul¹ (1). 13 (În orânduirea feudală; lpl) Nume dat organelor reprezentative din anumite țări. 14 (Cu determinări care indică felul) Listă sau tabel cu caracter oficial. 15 (Îs) ~ de funcții (sau de organizare, de personal) Tabel în care sunt menționate posturile necesare unei întreprinderi, instituții etc. și limitele de încadrare și remunerare respective. 16 (Îs) ~ de plată (sau de salarii, înv, de lefi) Tabel în care sunt înscrise drepturile bănești pe care o întreprindere, o instituție etc. le achită angajaților sau colaboratorilor. 17 (Îs) ~ personal Dosar care cuprinde specificarea tuturor mutațiilor de serviciu ale unui salariat, precum și actele acestuia de stare civilă, socială, politică etc. 18 (Îs) ~ de serviciu Activitate îndelungată în serviciu, în muncă, în specialitate a cuiva. 19 Memoriu sau act care atestă activitatea în serviciu, în muncă, în specialitate depusă de cineva.

stat-maior sn vz stat-major

STAT¹, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație^[1]; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat¹; b) care e condus și controlat de stat¹, care aparține statului¹; c) care angajează statul¹, care se referă la stat¹. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofițeri, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).

MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau... – Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. ◊ Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.

STAT⁴, state, s. n. (Numai în expr.) Stat-major v. major (3).

STAT² ~e n. 1) Instituție politico-administrativă a societății în frunte cu un guvern și cu organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcționarea vieții sociale pe un anumit teritoriu; țară. ◊ De ~ a) care reprezintă interesele statului; b) care este condus de stat; c) care aparține statului. 2) (în unele țări) Unitate administrativ-teritorială autonomă. 3): ~-major a) organ de conducere a forțelor armate (pe lângă mari unități militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. état, it. stato, germ. Status

stat-major s. n., art. statul-major; pl. state-majore

stat-major s. n., art. statul-major; pl. state-majore

stat-major s. n., pl. state-majore

Stat-Major, Statul-Major a., Statului-Major gen. a.

STAT-MAJOR s. (MIL.) (înv.) ștab.

STAT-MAJOR s. (MIL.) (înv.) ștab.