stană sf [At: CORESI, EV. 137 / V: (îvp) stan (Pl: ~i sm, ~uri sn), stean (Pl: ~i, ~eni) sm, (îvr) ~amă, steană / Pl: ~ne, (îvr) stăni / E: vsl станъ] 1 (De obicei cu determinări care arată felul) Bloc masiv, dur și imobil (de piatră). 2 (Pex) Stâncă. 3 (Îe) A fi (sau a sta, a rămâne) ca (ori ca o) ~ (de piatră) A fi (sau a sta, a rămâne) neclintit, încremenit (ca urmare a unei emoții puternice). 4 (Reg) Vârf de stâncă. 5 (Îvp) Formă de relief alcătuită din stânci, bolovani etc. 6 (Reg; îf stan) Prăpastie.

STÁNĂ, stane, s. f. (Mai ales determinat prin «de piatră») Bolovan mare de piatră; p. ext. stîncă. Stana de piatră din vîrful unui munte stă neclintită vreme de veacuri. SANDU-ALDEA, U. P. 32. Au înghețat sloi, și baba și oile s-au prefăcut toate în stane de piatră... risipite ca o turmă, pe muntele care, de-atunci, se cheamă Babele. VLAHUȚĂ, O. A. 412. Nesecata ei durere o prefăcuse în stană de piatră. ODOBESCU, S. III 302. ◊ (Metaforic) Isbășescu, stană de piatră lîngă fereastră, nu clintise nici cînd a intrat logofătul. REBREANU, R. II 191. ◊ Expr. A rămîne (sau a sta, a fi etc.) ca o stană de piatră = a rămîne (sau a sta etc.) nemișcat, neclintit, încremenit. Maria a rămas locului ca o stană de piatră. DAVIDOGLU, M. 30. După ce coborî grabnic treptele de piatră și începu a păși vesel, pe sub arcurile copacilor în floare, dintr-o dată se opri, încremeni în loc ca o stană de piatră. SADOVEANU, M. 120. ♦ (Regional, în expr.) Stană de sare = bolovan de sare. – Variante: (regional) stan, stanuri (EMINESCU, N. 49, RETEGANUL, P. I 6, ȘEZ. II 202), stean, steanuri (SLAVICI, O. I 339, MARIAN, T. 91), s. n.

STÁNĂ ~e f. Bolovan mare și greu. ~ de piatră. ◊ A rămâne (sau a sta, a fi) ca o ~ de piatră a rămâne (a sta, a fi) înlemnit. /<sl. stanu

stan¹ sm [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 8^v/33 / V: (reg) stean (Pl: stene) sn / Pl: ~i, (pop) ~uri sn / E: ucr, bg, srb стан] 1 (Pop; adesea cu determinările „dinainte”, „dinapoi” care precizează sensul) Partea din față sau cea din spate, de la brâu în sus, a cămășii țărănești (purtate de bărbați ori de femei), care acoperă pieptul sau spatele. 2 (Pop, de obicei lpl; adesea cu determinările „dinainte”, „dinapoi” care precizează sensul) Partea superioară, de la brâu în sus, dar cusută de poale, a cămășii țărănești (purtate de bărbați sau de femei), care acoperă pieptul și spatele. 3 (Mol; Mar; pex) Cămașă țărănească (purtată de femei). 4 (Mar) Partea de la talie în jos, de obicei mai largă și detașabilă, a unei cămăși purtate de femeile de la țară Si: (pop) poală. 5 (Reg) Clin (de cămașă, de fustă etc.). 6 (Trs; Mun; îf stan) Statură (3).

stan³ sn vz staniu

stan² sm, sn vz stană

stan-pățitul sm [At: CREANGĂ, P. 179 / E: Stan + pățit²] (Fam) Persoană care a trecut prin multe în viață și care a tras învățăminte din cele întâmplate.

stean¹ smn vz stană

steană sf vz stană

STEAN s. n. V. stană.

stan (stană) n. și f. bolovan: stanuri trunchiate despicau negurele Em. se făcură stane de piatră ISP. [Origină necunoscută].

1) stan (Trans.) n., pl. urĭ (vsl. stanu-, stafiune, stînă, rut. rus. „stațiune, statură, talie”) și stánă (vest) f., pl. e (din pl. stane îld. stanurĭ. V. steĭ 1, stîncă). Stană de peatră, peatră grea și nemișcată: Șloim sta ca un stan de peatră (Agrb. Int. 57). – Și stean (ea dift.), pl. urĭ.

stean, V. stan 1.

stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne

stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne

stană, -ne.

STÁNĂ s. v. abis, adânc, prăpastie, stâncă.