2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire.

STÂNJINÍRE s. f. v. stânjenire.

STÂNJENÍ, stânjenesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se rușina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).

STÂNJENÍ, stânjenesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se rușina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).

STÂNJENÍRE, stânjeniri, s. f. Faptul de a (se) stânjeni. ♦ Sfială, jenă, ezitare. [Var.: (pop.) stânjiníre s. f.] – V. stânjeni.

STÂNJENÍRE, stânjeniri, s. f. Faptul de a (se) stânjeni. ♦ Sfială, jenă, ezitare. [Var.: (pop.) stânjiníre s. f.] – V. stânjeni.

STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni.

STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni.

STÎNJENÍ, stînjenesc, vb. IV. 1. Tranz. (Și în forma stînjini) A împiedica, a opri pe cineva de la un lucru, de la o acțiune; a stingheri; a deranja, a jena. O stînjenea parcă neatenția mea în îmbrăcăminte. CAMIL PETRESCU, U. N. 96. Se văd mereu stînjiniți în dezvoltarea lor firească. ODOBESCU, S. III 514. Pe cît am aflat, acea teamă nu v-au stînjenit a trimete... jalbe la Țarigrad. ALECSANDRI, T. 1339. (Refl. reciproc) Am plecat la pescuit, fiecare în altă direcție, ca să nu ne stînjenim unii pe alții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 7. ◊ (Complementul indică lucrul, acțiunea stingherită) Iarmarocul de la Frumoasa fu stînjenit de vremea rea. CĂLINESCU, I. C. 270. Sosirea preotului nu stînjeni de loc fierberea țăranilor. REBREANU, R. II 218. Piedicile ce stînjeneau comerțul și producerea s-au înlăturat. La TDRG. 2. Refl. (Mold.; despre oameni) A arăta sfiiciune, a ezita. Rusanda a strîns genele și s-a stînjenit. Îi era silă că lațul ei prinde, dar nici nu putea să se lese. POPA, V. 310. Șiroaie de lacrimi curgeau din frumoșii ei ochi. Un tînăr om de-ar fi văzut-o atunci, negreșit că nu s-ar fi stînjenit cît de puțin a înjunghia pe nelegiuitul ce o adusese în starea aceasta. NEGRUZZI, S. I 52. – Variantă: stînjiní vb. IV.

STÎNJENÍRE, stînjeniri, s. f. (Și în forma stînjinire) Faptul de a stînjeni. 1. Împiedicare, piedică, oprire (de la o acțiune). Stînjinirile și toate rugăciunile ce îmi făcea toate rudele... ca să nu mai plec. GORJAN, H. II 69. 2. Sfială, ezitare, jenă. Musafirul face haz cu oarecare stînjenire, apoi se ridică. SADOVEANU, O. V 336. – Variantă: stînjiníre s. f.

STÎNJINÍ vb. IV v. stînjeni.

STÎNJINÍRE s. f. v. stînjenire.

A SE STÂNJENÍ mă ~ésc intranz. A avea timiditate sau emoție; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se rușina. /<sl. sutenženu

A STÂNJENÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să se stânjenească; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu

stânjenì v. a pune piedici, a opri dela lucru; [Slav. SŬTEJITI, a deranja (sub influența lui stângănì)].

stînjinésc și (rar) stîngănésc v. tr. (vsl. sŭ-tengnonti, a întinde, a strînge, a comprima, și sŭtenžiti, a contrage. V. tînjală). Deranjez, încurc, turbur: a stînjini pe cineva din lucru. – Și stingheresc (vest) și stinghiresc (est). La Bârb. Ind. 251 înstîngănesc (vsl. vùstengnonti).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă

stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri

stânjení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. stânjeneáscă

stânjeníre s. f., g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STÂNJENÍ vb. v. jena, rușina, sfii.

STÂNJENÍ vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica.

STÂNJENÍRE s. 1. deranjare. 2. jenă.

arată toate definițiile

Intrare: stânjeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stânjeni
  • stânjenire
  • stânjenit
  • stânjenitu‑
  • stânjenind
  • stânjenindu‑
singular plural
  • stânjenește
  • stânjeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stânjenesc
(să)
  • stânjenesc
  • stânjeneam
  • stânjenii
  • stânjenisem
a II-a (tu)
  • stânjenești
(să)
  • stânjenești
  • stânjeneai
  • stânjeniși
  • stânjeniseși
a III-a (el, ea)
  • stânjenește
(să)
  • stânjenească
  • stânjenea
  • stânjeni
  • stânjenise
plural I (noi)
  • stânjenim
(să)
  • stânjenim
  • stânjeneam
  • stânjenirăm
  • stânjeniserăm
  • stânjenisem
a II-a (voi)
  • stânjeniți
(să)
  • stânjeniți
  • stânjeneați
  • stânjenirăți
  • stânjeniserăți
  • stânjeniseți
a III-a (ei, ele)
  • stânjenesc
(să)
  • stânjenească
  • stânjeneau
  • stânjeni
  • stânjeniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stânjini
  • stânjinire
  • stânjinit
  • stânjinitu‑
  • stânjinind
  • stânjinindu‑
singular plural
  • stânjinește
  • stânjiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stânjinesc
(să)
  • stânjinesc
  • stânjineam
  • stânjinii
  • stânjinisem
a II-a (tu)
  • stânjinești
(să)
  • stânjinești
  • stânjineai
  • stânjiniși
  • stânjiniseși
a III-a (el, ea)
  • stânjinește
(să)
  • stânjinească
  • stânjinea
  • stânjini
  • stânjinise
plural I (noi)
  • stânjinim
(să)
  • stânjinim
  • stânjineam
  • stânjinirăm
  • stânjiniserăm
  • stânjinisem
a II-a (voi)
  • stânjiniți
(să)
  • stânjiniți
  • stânjineați
  • stânjinirăți
  • stânjiniserăți
  • stânjiniseți
a III-a (ei, ele)
  • stânjinesc
(să)
  • stânjinească
  • stânjineau
  • stânjini
  • stânjiniseră
Intrare: stânjenire
stânjenire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stânjenire
  • stânjenirea
plural
  • stânjeniri
  • stânjenirile
genitiv-dativ singular
  • stânjeniri
  • stânjenirii
plural
  • stânjeniri
  • stânjenirilor
vocativ singular
plural
stânjinire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stânjinire
  • stânjinirea
plural
  • stânjiniri
  • stânjinirile
genitiv-dativ singular
  • stânjiniri
  • stânjinirii
plural
  • stânjiniri
  • stânjinirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)