stână sf [At: (a. 1560) CUV. D. BĂTR. I, 246 / Pl: ~ne, ~ni / E: Cuvânt de origine traco-dacă cf alb shtazë „animal, vită”] 1 Așezare păstorească sezonieră, mai ales de vară, la munte sau în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor Si: 2 (Prc) Coliba cu încăperile în care dorm ciobanii, se prepară și se păstrează produsele din laptele oilor Si: târlă¹ (rar) oierie¹, (îvp) perdea, (reg) băcie (2), cășărie (2), colibă¹ (3), covergă (8), mandră, mutare, odalâc, staul, surlă. 3 Îngrăditurile din jur unde stau oile Si: târlă, (rar) oierie¹, (îvp) perdea, (reg) băcie, cășărie, colibă, covergă, mandră¹, mutare, odalâc, staul (1), surlă. 4 (Reg; îlav) La spartul ~nii La spartul târgului Vz: târg. 5 (Îe) A închide lupul în ~ A-și aduce dușmanii în casă. 6 (Reg; îs) ~na foilor (sau a foalelor ori a brânzii) Încăpere la stână (1) în care se păstrează laptele și preparatele din lapte. 7 (Reg) Locul unde se adăpostesc oile și caprele ținute acasă Si: stânușoară. 8 (Reg; pex) Turmă de oi. 9 (Îe) A avea o ~ de copii A avea mulți copii. 10 A da ~na pe una (sau pe o oaie) A face un schimb neavantajos. 11 (Mun; Buc; pan) Turmă de animale mici (capre, porci). 12 (Pan) Herghelie (1). 13 Haită (6) (de lupi). corectat(ă)

STÂNĂ ~e f. 1) Construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din laptele oilor; oierie; târlă. 2) Loc unde se află această construcție. ◊ A închide lupul în ~ a-și aduce dușmanii în casă. [G.-D. stânei] /Cuv. autoht.

stână f. coliba unde stau ciobanii și îngrăditura împrejur unde stau oile: într’o stână stau dela 500 – 600 de oi. [Slav. STANŬ, stație].

STÎNĂ, stîne și stîni, s. f. Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzînd locul și instalațiile necesare), unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor. A dat peste stîna de oi... cu perdeaua ei de trestie, înfiptă în buza văii Gerului. POPA, V. 114. Cîntîndu-și vechea doină, vezi Oltul cum se duce Ș-auzi lătrînd pe dealuri zăvozii de la stîni. MACEDONSKI, O. I 116. Cîte una-una căruțele sosesc la tîrla sau la stîna unde vînătorii au să petreacă noaptea. ODOBESCU, S. III 18. Mult mi-e dor, mămucă, dor De cel codru frățior, Și de stîna cea cu oi. Și de cîntic de cimpoi. ALECSANDRI, P. P. 295. ◊ Expr. A închide lupul în stînă = a-ți aduce dușmani în casă. A veni la spartul stînii = a veni prea tîrziu, după ce s-a făcut împărțeala; a veni la spartul tîrgului, v. tîrg.

stînă f., pl. e (ca frîne, vine) și ĭ (vsl. stanŭ, stațiune, tabără, d. stati, a sta, a se opri; bg. sîrb. stan, războĭ de țesut, rus. stanŭ, stațiune, stînă; litv. stónas, stațiune; alb. stan, ngr. stáni, stînă. V. stan, staniște, stanog). Îngrăditura în care staŭ oile ĭarna și vara și în care e și coliba ciobanuluĭ: într’o stînă-s 5-6 sute de oĭ. A o nemeri ca Țiganu Mercurea la stînă, a da de un chilipir la timp nepotrivit (că Mercurea e zi de post, și deci Țiganu nu putea să bea lapte). V. băcie, tîrlă, cîșlă.

stână s. f., g.-d. art. stânei; pl. stâne

stână s. f., g.-d. art. stânei; pl. stâne

stână s. f., g.-d. art. stânei; pl. stâne

STÂNĂ s. târlă, (rar) oierie, (reg.) băcie, cășărie, colibă, mandră, mutare, odalâc, sălaș, (prin Transilv., Ban. și vestul Munt.) staul. (O ~ de oi, la munte.)

SPANACUL-STÂNELOR s. v. spanacul-ciobanilor.

spanacul-stînelor s. v. SPANACUL-CIOBANILOR.

STÎNĂ s. tîrlă, (rar) oierie, (reg.) băcie, cășărie, colibă, mandră, mutare, odalîc, sălaș, (prin Transilv., Ban. și vestul Munt.) staul.

stînă (-ne), s. f. – Așezare păstorească de vară. – Mr. stînă, stane. Sl. stana, „oprire”, de la stati, staną „a sta”, cf. sb., cr. stan „colibă de păstor”, stanar „păstor”, rus. stan „stație” (Lambrior 103; Cihac, II, 361; Densusianu, Hlr., 282; Tiktin; Weigand, Jb., XVI, 228; Rosetti, GS, V, 158; Conev 60; Sandfeld 95). Cuvintele sl., perfect explicabile prin procedeele sl., nu pot proveni din rom.; și este greu de crezut că întîlnirea lor cu rom. este întîmplătoare. Totuși, s-a accentuat dificultatea trecerii lui an › în, care se petrece numai în elementele moștenite din lat. și care nu apare la elementele sl., în afară de jupîn, stăpîn, smîntînă și stîncă, toate cuvinte considerate de origine incertă (cf. Pușcariu, Dacor., III, 278-94 și numerele noastre 4653 și 8133). S-a încercat depășirea dificultății, presupunînd împrumutul din sl. la o dată mai veche (Lambrior; Densusianu), sau o asimilare care pare ciudată, cu -în, din romîn, bătrîn și alte elemente lat. (Skok, Arvih za Arbanašku Starinu, II, 339; ar fi trebuit să existe și în țăran). În realitate ideea că în < an există numai în elemente lat. este falsă, cf. tc. kantar › cîntar, mgr. φράγγος › frînc; astfel că evoluția arătată nu este pur și simplu o imposibilitate, ci o circumstanță a cărei explicație ne scapă. Alte explicații sînt mai ipotetice: din dacicul *stana (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 105; cf. Pascu, I, 191; Philippide, II, 15; Pușcariu, Lr., 176); din indoeurop. *sthana, prin intermediul persanului stana „ședere” (Densusianu, GS, I, 238; Pușcariu, Dacor., III, 382; Cancel, Despre Romîn, 77-9), deși un astfel de împrumut nu pare posibil istoricește; dintr-un lat. *saeptana (Giuglea, Dacor., II, 360; cf. REW 7497). Der. stînaș, s. m. (păstor care are o stînă). Din rom. pare să provină mag. esztena și săs. stinê; în schimb, ngr. στάνη și alb. stan, care au fost prezentate uneori drept împrumuturi din rom., trebuie să vină din sl.

stână, stâne, s.f. – Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului, unde se adăpostesc, pe timpul nopții, oile și păstorii. Stâna se constituie la „ruptul sterpelor”, când are loc însâmbrirea și măsurișul laptelui. Stâna este alcătuită din coliba păcurarilor, ridicată „în furci”, unde se așeza și vatra, din comarnic, staulul oilor, în dosul colibei și strunga oilor, în față (după Dăncuș, 1986: 49). „Centrul locuirii montane este așadar stâna, admițând cel puțin două din înțelesurile termenului: stâna = loc de preparare a laptelui (reședința baciului); stâna = întreg ansamblul unei așezări pastorale. (...) Dar stâna (fromagerie) are ca unic centru al său și al întregului complex focul și vatra focului. Stâna (sens lărgit) are un al doilea centru al său: strungile (țarcul în care, oile adunate, sunt mulse de trei ori pe zi)” (Latiș, 1993). După tipul de asociere: stâna pe cumpene (sistem clasic, tradițional, autohton, arhaic: asocierea proprietarilor de oi, constituirea stânei prin unirea mai multor lăptării, iar la Ruptu Sterpelor se face cărămbitul laptelui – se calculează în cumpene cantitatea de brânză și de urdă ce i se cuvine fiecărui proprietar de oi) și stâna pe fonți (sistem introdus de evrei la sfârșitul sec. al XIX-lea: după fiecare cap de oaie cu lapte se primesc 8-10 fonți de brânză (Georgeoni, 1936: 42-43). ♦ (top.) În Stânești, La Stânești, Preluca Stâneștilor, top. în Dragomirești (Faiciuc, 1998); Stânișoară, munte (1.629 m) ce face parte din Culmea Jupania (Munții Maramureșului) (Posea, 1980: 29). ♦ (onom.) Stâna, nume de familie în Maramureș. – Din sl. stanǔ, stana „oprire, stațiune”, de la stati „a sta”, cf. srb. stan „colibă de păstor”, stanar „păstor”, rus. stan „stație” (Scriban; Lambrior, Cihac, Densusianu, Tiktin, Rosetti, Conev, cf. DER; DEX); „Este un cuvânt tipic păstoresc, general și străvechi în limbă, dar cu obârșie deocamdată echivocă; posibil autohton. Cei mai mulți filologi l-au considerat slav (ca împrumut arhaic), alții însă l-au declarat autohton, traco-dacic. Dintr-un traco-dacic *stana (rad. i.-e. *stā ”a sta, stațiune, loc de ședere„), ușor putea să derive rom. stâna” (Russu, 1981: 388-389); cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Reichenkron); cuv. de origine traco-dacă (MDA). Cuv. rom. > srb. stira, magh. esztena (Macrea, 1970: 13; Bakos, 1982; DER).

stână, stâne, s.f. – Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului, unde se adăpostesc, pe timpul nopții, oile și păstorii. Stâna se constituie la „ruptul sterpelor”, când are loc însâmbrirea și măsurișul laptelui. Stâna este alcătuită din coliba păcurarilor, ridicată „în furci”, unde se așeza și vatra, din comornic, staulul oilor, în dosul colibei și strunga oilor, în față (după Dăncuș 1986: 49). După tipul de asociere: stâna pe cumpene (sistem clasic, autohton) și stâna pe fonți (sistem introdus de evrei). ♦ (Top.) În Stânești, La Stânești, Preluca Stâneștilor, top. în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Sl. stana „oprire”, de la stati „a sta”, cf. srb. stan „colibă de păstor”, stanar „păstor”, rus. stan „stație” (Densusianu, Titkin, Rosetti cf. DER); „Este un cuvânt tipic păstoresc, general și străvechi în limbă, dar cu obârșie deocamdată echivocă; posibil autohton. Cei mai mulți filologi l-au considerat slav (ca împrumut arhaic), alții însă l-au declarat autohton, tracodacic. Dintr-un traco-dacic *stana (rad. i-e, *stā ”a sta, stațiune, loc de ședere„), ușor putea să derive rom. stâna” (Russu 1981: 388-389); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Russu 1981, Brâncuși 1983); Cuvânt românesc preluat de srb. sloveni (stira) și magh. (esztena) (Macrea 1970: 13; Bakos 1982).

STÂNA DE VALE, stațiune climaterică și de odihnă, situată în raza com. Budureasa, jud. Bihor, într-o depresiune înconjurată de culmile m-ților Vlădeasa și Pădurea Craiului, la 1.102 m alt. Climat tonic și izvor cu apă minerală feruginoasă. Stațiunea este recomandată pentru tratarea nevrozelor astenice, a unor afecțiuni endocrine și respiratorii, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual, a anemiilor, rahitismului și tulburărilor de creștere la copii. Teleferic. Păstrăvărie.