2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPICULÉȚ, spiculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui spic; spicușor, spicuț. 2. Fiecare dintre micile flori sau inflorescențe care împreună formează spicul (1) plantelor graminee. – Spic + suf. -uleț.

SPICULÉȚ, spiculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui spic; spicușor, spicuț. 2. Fiecare dintre micile flori sau inflorescențe care împreună formează spicul (1) plantelor graminee. – Spic + suf. -uleț.

SPICULÉȚ, spiculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui spic; spicușor. 2. Fiecare dintre micile inflorescențe care împreună formează spicul compus al anumitor plante. Acest spic compus este format dintr-o mulțime de spiculețe așezate pe două părți ale axei spicului... Examinînd un spiculeț, ne convingem ușor că el are două sau trei flori foarte simple. BOTANICA 202.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spiculéț s. n., pl. spiculéțe

spiculéț s. n., pl. spiculéțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPICULÉȚE s. pl. v. granat, spilcuță.

spiculețe s. pl. v. GRANAT. SPILCUȚĂ.

SPICULÉȚ s. (BOT.) spicușor, (rar) spicul, (reg.) spicurel, spicușel, spicuț. (~ de grâu.)

SPICULEȚ s. (BOT.) spicușor, (rar) spicul, (reg.) spicurel, spicușel, spicuț. (~ de grîu.)

Intrare: spiculețe
spiculețe substantiv neutru
substantiv neutru (N90)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • spiculețe
  • spiculețele
genitiv-dativ singular
plural
  • spiculețe
  • spiculețelor
vocativ singular
plural
Intrare: spiculeț
spiculeț substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spiculeț
  • spiculețul
  • spiculețu‑
plural
  • spiculețe
  • spiculețele
genitiv-dativ singular
  • spiculeț
  • spiculețului
plural
  • spiculețe
  • spiculețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)